Ar trebui să ieșim în stradă. Opoziția parlamentară și extra parlamentară a mâncat ciuperci și s-a intoxicat – că se comportă ciudat și vorbește în dodii. Ori poate consideră că moldovenii sunt proști si nu înțeleg nimic?
Deputații din opoziția pro-europeană (PLDM și PL) au făcut front comun cu opoziția pro-rusă (PSRM și PCRM) împotriva adoptării noilor legi fiscale adoptate de Parlamentul Republicii Moldova. Ei au spus că decizia majorității parlamentare de a reduce impozitul pe venit de la 18 la 12 la sută și a plăților pentru bugetul asigurărilor sociale de la 23 la 18 la sută pentru angajatorii din domeniul corporativ este o inițiativă proastă.
Ar trebui să ieșim în stradă cu toții.
Maia Sandu zice că reforma fiscală legitimează corupția și dăunează climatului de afaceri. Că nu există analiză de impact. Și că revoluția fiscală adoptată de Parlament ar fi împotiva cetățeanului.
Analiza de impact a legilor fiscale adoptate de majoritatea parlamentară arată că cetățenii, fie ei patroni, ori simpli angajați, au doar de câștigat.
Pentru prima dată în istoria contemporană a Republicii Moldova nu va mai fi impozitat minimul de existență. Și că doar câștigurile personale mai mari de 24.000 de lei pe an vor fi impozitate. Tot pentru prima dată, a scăzut impozitul pe venit, de la 18 la 12 la sută. Asta înseamnă creșterea salariului, că diferența de 6 puncte procentuale rămâne în buzunarul nostru. A scăzut și contribuția socială față de stat, de la 23 la 18 la sută. Asta înseamnă că patronii vor avea mai mulți bani pentru dezvoltarea afacerii, ori pentru majorarea salariilor angajaților. Și în final, pachetul de legi adoptat prevede reguli clare în baza cărora vor fi anchetați penal și arestați agenții economici, asta pentru a fi reduse abuzurile la investitorilor din partea unor instituții ale statului.
Asta înseamnă relaxare fiscală și comodități pentru mediul de afaceri – adică locuri de muncă. Majoritatea parlamentară a înțeles, în sfârșit, că trebuia să facă acești pași. Da, este vorba de capitalizarea bunelor rezultate obținute pe parcursul ultimilor trei ani.
Relaxarea fiscală trebuia făcută de multă vreme. Declarațiile opoziției, parlamentare și extra-parlamentare, arată că nu își doresc ca moldovenii să aibă mai mulți bani în buzunare. Nu își doresc ca oamenii de afaceri să își dezvolte afacerile.
De ce liderii opoziției sunt împotriva relaxării fiscale? Probabil, ei nu își doresc ca majoritatea parlamentară să își capitalizeze rezultatele bune obținute de cabinetul Filip în ultimii trei ani. Nu își doresc ca angajatorii, dar și salariațiii, să simtă că vor avea în buzunarul lor mai mulți bani.
Ar trebui să ieșim în stradă.
Dodon, Năstase și Maia Sandu nu vor ca primarii să aibă salarii mai mari cu 50%, nu vor ca oamenii simpli să poată procura mai ușor o casă, prin programul Prima Casă. Dodon, Năstase, Maia Sandu nu vrea ca statul să ofere ajutoare financiare pentru familiile defavorizate ca ele să depășească mai ușor dificultățile cu care se confruntă pe timp de iarnă.
Ultimele știri spun că echipa lui Dodon și binomul Năstase/Maia Sandu cheamă lumea în stradă. Ar trebui să le spunem prezent și să ieșim în stradă. Că nu ne-ar trebui reducerea impozitului pe venit, ca să avem mai mulți bani în buzunare. Patronii ar trebui să iasă și ei în stradă. Că nu au nevoie de reducerea contribuției sociale și de mai mulți bani pentru dezvoltarea afacerii. Și oamenii săraci ar trebui să iasă în stradă, că vor să aibă impozit pe minimul de existență.
Glumesc amar.
Ar trebui să ieșim cu toții în stradă și să întrebăm liderii opoziției dacă sunt sănătoși. Poate au mâncat ceva stricat. Cum să te opui relaxării fiscale? Ori poate, Dodon, Năstase și Maia Sandu, vor să avem mai puțini bani în buzunare, ca să culeagă ei cât mai multe voturi.
autor: Victor Nichituș