Portalul Zeppelin Investigations vine cu o nouă investigaţie scandaloasă, care lustrează personaje grele din instituţiile de forţă de la Chişinău, societatea civilă şi scena politică din Republica Moldova. Jurnaliştii de investigaţie au făcut publice câteva dosare personale, cu parafa secret, din arhivele KGB, reorganizat după prăbuşirea URSS în FSB şi au investigat influenţa concertată a agenţilor de influenţă ruşi asupra vieţii socio-politice moldoveneşti pe parcursul ultimilor ani.
Protagoniştii investigaţiei sunt colonelul Rossian Vasiloi, fost şef adjunct al Poliţiei de Frontieră, fostul subaltern al acestuia Gheorghe Petic, fostul deputat în parlament Veaceslav Platon şi generalul FSB Oleg Podolko, şeful Direcţiei teritoriale a Preşedintelui Federaţiei Ruse în Crimeea anexată.
Investigaţia expune actele care probează înrolarea în rândurile KGB sovietic a colonelului moldovean Rossian Vasiloi, încă în anul 1990, pe când acesta era absolvent al şcolii medii din orăşelul Căuşeni, unde l-a cunoscut pe un alt tânăr, cu doar 2 luni mai tânăr ca Rossian, Veaceslav Platon, racolat şi el de KGB după ce a încercat să-şi falsifice livretul militar. Serviciul de securitate sovietic racola tineri pentru a constitui o contrapondere Mişcării de Eliberare Naţională care lua amploare la Chişinău. La înrolare Rossian Vasiloi subliniază în cererea scrisă cu propria mână în adresa KGB, că este membru din 1987 al Uniunii Tineretului Comunist din URSS, VLKSM, organizaţie din care făcea parte şi Platon, iar tatăl său era membru PCUS şi şef adjunct al miliţiei sovietice din raionul Căuşeni.
Rossian Vasiloi este trimis la Moscova, unde absolveşte în 1994 şcoala de grăniceri a KGB, reorganizat în FSB, iar Veaceslav Platon este infiltrat de KGB la facultatea de Drept a USM, de unde toarnă informaţii despre studenţii adepţi ai Mişcării de Eliberare Naţională. În scurt timp acesta este exmatriculat pentru neprezenţă la sesiunea de iarnă şi este făcut de curatorul său, pe atunci colonelul Oleg Podolko, la vârsta de doar 21 de ani şi fără cel puţin un certificat de studii superioare incomplete, vicepreşedinte al băncii MoldIndConBank, controlată de KGB.
În continuare, deja generalul Oleg Podolko are grijă de cariera subalternilor săi, care avansează paralel, unul în calitate de killer economic care primea sarcini diversioniste de la Moscova împotriva Ucrainei şi Republicii Moldova, iar celălalt la frontiera de pe Prut. Prin intermediul lui Mark Tkaciuk, Podolko se infiltrează în anturajul fostului preşedinte Vladimir Voronin. După aderarea României la NATO şi UE, Vasiloi devine ochii şi urechile FSB la frontiera de Est a spaţiului euro-atlantic.
În 2009 Rossian Vasiloi racolează un alt agent, grănicerul moldovean Gheorghe Petic, care este trimis la aceeaşi şcoală a KGB (FSB), absolvită de el în 1994. Carierele agenţilor FSB de la frontiera moldovenească se stinge în toamna lui 2013, când Procuratura Generală de la Chişinău începe să investigheze dosarul „Laundromatului Rusesc”. Veaceslav Platon fuge în Ucraina, iar Vasiloi şi Petic demisionează din Poliţia de Frontieră. După reţinerea şi condamnarea lui Veaceslav Platon, Vasiloi se infiltrează în societatea civilă, iar Petic devine membru al partidului politic Platforma DA. Ambii iau parte activă la protestele din 2015-2016, participând la asaltul parlamentului din ianuarie 2016. Petic este unul din coordonatorii violenţelor de la acele proteste. Rossian Vasiloi reuşeşte să se infiltreze şi pe scena protestelor PLDM, PAS şi PPDA din 2018.
Autorii investigaţiei anunţă startul unei campanii de lustraţie şi promit să revină cu noi investigaţii la subiect.
Investigaţia integrală o puteţi vedea aici: http://zeppelin.md/rom/investigatii/kgb-misiune-la-frontiera-de-pe-prut-16