Problema transnistreană. Scopul principal este să avem un stat funcțional pe ambele al Nistrului

Separatismul din regiunea de Est a Moldovei ar putea fi soluționat doar prin realizarea unei viziuni concrete din partea autorităților publice centrale de la Chișinpu și Tiraspol. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă cu tematica „Reglementare prin Europenizare. Quo Vademus în procesul de reintegrare a Transnistriei”.

Igor Munteanu, directorul executiv IDIS Viitorul, a declarat că este necesar să fie realizată o politică specială pe problema transnistreană.

„Vorbeam și anterior despre o politică legată de liniile roșii, realizată de către un grup din cadrul societății civile și rugam să fie încadrată în ceea ce numim noi interes național. Iată am ajuns în anul 2017, când deja putem vorbi despre un proiect de viziune a politicilor de integrare. Politica reintegrării este o politică importantă pentru R. Moldova.  Problematica transnistreană este o sursă de conflict care generează instabilitate pentru R. Moldova”, a spus Munteanu.

George Bălan, vicepremierul pentru Reintegrare, a accentuat importanța soluționării conflictului transnistrean.

„Necesitatea creării unei viziuni concrete este principală,  nu doar în domeniul reintegrării cu Transnistria, dar, în general  – asupra soluționării mai multor probleme de acest gen din țară. Cu părere de rău, nu a existat o viziune elaborată din partea partidelor. Avem nevoie de niște viziuni ce vor servi drept bază pentru toți negociatorii în promovarea și implementarea politicilor, inclusiv în regiunea transnistreană. Suntem, practic, pe ultima sută de metri, scopul  primordial este să avem un stat funcțional în interesele populației de pe ambele maluri ale Nistrului”, a menționat vicepremierul.

Menționăm că regimul separatist din stânga Nistrului, susținut de Moscova, subiminează cotinuu integritatea teritorială a Republicii Moldova din 1992 încoace și reprezintă o piedică serioasă în politica de integrare europeană.

Total
0
Shares
Total
0
Share