Numărul ruşilor care regretă dezintegrarea Uniunii Sovietice, survenită în anul 1991, a ajuns la maximul ultimilor zece ani, potrivit unui sondaj realizat de centrul Levada, în timp ce unii experţi pun creşterea numărului nostalgicilor pe seama reformelor impopulare pe care le implementează actualul guvern de la Moscova, relatează Vedomosti.ru.
Potrivit centrului Levada, dintre nostalgici majoritatea sunt persoane vârstnice (de peste 55 de ani), dar a crescut şi procentul tinerilor (cu vârste între 18 şi 24 de ani) care deplâng colapsul Uniunii Sovietice, deşi ei nu au trăit pe vremea comunismului.
În opinia politologului Aleksei Makarkin, unul dintre factorii cheie care au condus la creşterea numărului celor care tânjesc după fosta URSS este adoptarea anul acesta a unei reforme impopulare a sistemului de pensii, prin care vârsta de pensionare creşte cu cinci ani. ″Din cauza acestei reforme, oamenii au început din nou să idealizeze o ţară unde cetăţenii se pensionează devreme şi pot trăi din pensie″, afirmă Makarkin.