(video) Vlad Plahotniuc s-a întâlnit cu președintele Adunării Parlamentare OSCE! Subiecte importante puse în discuție

vlad plahotniuc, osce moldova, problema transnistreana, guvernarea pdm, alegeri transparente, alegeri corecte

Președintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc a avut o întâlnire cu Președintele Adunării Parlamentare a OSCE, George Tsereteli. Evenimentul a avut loc la sediul central al Partidului Democrat.

În cadrul discuţiilor, Vlad Plahotniuc a prezentat pe scurt evoluţiile din Moldova în ultimii 10 ani de zile, rezultatele guvernării conduse de PDM, precum şi viziunea de viitor a partidului. Liderul democrat a explicat situaţia dificilă a Moldovei în urmă cu 3 ani şi a vorbit despre felul în care guvernarea Partidului Democrat a reuşit să depăşească provocările socio-economice şi să dezvolte ţara.

Vlad Plahotniuc a punctat de asemenea progresele în dosarul transnistrean, subliniind că dialogul continuă şi se caută în continuare soluţii pentru creşterea încrederii între cele două maluri ale Nistrului. În privinţa alegerilor parlamentare, Vlad Plahotniuc a spus că partidul pe care-l conduce este cel mai interesat în desfăşurarea unui scrutin corect, fiindcă PDM creşte în sondaje şi îşi doreşte ca această dinamică pozitivă să fie confirmată la vot. Preşedintele PDM i-a comunicat preşedintelui Adunării Parlamentare a OSCE şi faptul că a făcut un apel public către toţi concurenţii electorali pentru o campanie electorală curată.

Preşedintele AP a OSCE, George Tsereteli, a apreciat evoluţiile pe subiectul transnistrean şi a exprimat dorinţa ca atât campania electorală din Moldova, cât şi alegerile în sine să se petreacă într-un mod corect, fără încălcări ale legii. George Tsereteli a subliniat faptul că Moldova are nevoie în continuare de stabilitate.

Reamintim că la sfârşitul săptămânii trecute, preşedintele PDM Vlad Plahotniuc a avut o întâlnire cu un alt oficial al OSCE, Miroslav Lajčák, preşedintele în exerciţiu al organizaţiei. Partidul Democrat consideră că este foarte important – mai ales în această perioadă – ca organizaţiile internaţionale să fie cât mai bine şi mai echilibrat informate despre realităţile politice din Republica Moldova.

Total
0
Shares
Total
0
Share