Reforma justiției – ”din interior”
Astăzi la Chișinău are loc Forumul ”Reformarea Justiției și Combaterea Corupției” organizat de CRJM.
În cadrul evenimentului, mai mulți vorbitor inclusiv Dna Prim-Ministru au încurajat judecătorii și procurorii să ”se reformeze din interior”, să nu aștepte ”un nou stăpân” etc. Pentru un cetățean care nu este implicat în sectorul juridic, aceste afirmații ar pute părea de bun simț, poate chiar lăudabile.
Totuși, din perspectiva unui practician al dreptului astfel de afirmații nu pot fi luate în serios cum nu poate fi luată în serios teoria ”momentului zero” – care ar presupune că ”din momentul zero toți se lasă de corupție și încep a respecta legea”.
În ultimele luni procuratura si instanțele de judecată mai importante au fost ”decapitate”, dar aceasta nu anulează clanurile din justiție create de-a lungul timpului prin relații de rudenie/afinitate, relații clientelare și ”afaceri” comune. Miticii judecători și procurori cinstiți și integri or fi existând în sistem, dar nu constituie o masă critică suficientă pentru o schimbare ”din interior”. Din această perspectivă ideea de evaluare a integrității și competenței expusă de Ministerul Justiției în conceptul de reformare a Curții Supreme de Justiție ar trebui extinsă pentru tot sistemul, dacă nu imediat cel puțin în perspectivă.
Justiția din Moldova întotdeauna a avut un ”stăpân” în persoana puterii politice. La un anumit moment ”stăpânirea” a devenit zonă de confort mai ales pentru cei mai puțin competenți sau mai puțin integri. Este mai simplu să emiți o hotărâre, pentru că ”așa trebuie” decât să o motivezi. Or, independența prespune responsabilitate pentru propriile decizii.
Dacă ”stăpânirea” politică ar fi devenit insuportabilă pentru justiție probabil am fi asistat la anumite mișcări de protest sau de rezistență împotriva ingerințelor politicului în justiție. Puținii judecători care au criticat sistemul în ultimii ani au făcut-o doar după ce au fost demiși sau supuși altor sancțiuni. Iar când aceștia au fost demiși sistemul din care au făcut parte nu i-a apărat.
Teamă mi-e că sentimentul de ”independență” în rândul judecătorilor s-a atrofiat prea mult ca justiția să-și asume responsabilitatea propriei reformări.
autor: avocat Andrei Bivol