De la declararea independenței R. Moldova, Procuratura a fost condusă de nouă procurori generali. Doar unul dintre ei a avut un mandat deplin, scrie EuropaLiberă.md
Depolitizarea Procuraturii Generale, inclusiv a procesului de desemnare a procurorului şef a fost, cel puţin în ultimii ani, o preocupare constantă a clasei politice din R. Moldova. În pofida multiplelor încercări şi intervenții legislative, rezultatul a fost altul decât cel scontat. Până în 2013, procesul de numire era unul eminamente politic. Procurorul general era votat de Parlament, dar propus de spicher, iar practica a arătat că în funcţie ajungea procurorul preferat de partidul spicherului, deci susceptibil de a fi controlat politic.
În 2013, şeful Legislativului, democratul Marian Lupu, a propus în premieră desemnarea procurorului general în urma unei competiții deschise, chiar dacă legea nu prevedea obligativitatea concursului. Spicherul anunțase intenţia generoasă să scoată din nomenclatorul portofoliilor partajate politic postul de procuror, funcție ce revenise democraților la constituirea alianței de guvernare. În urma concursului, în fruntea procuraturii a ajuns Corneliu Gurin.
Tot în 2013 a fost elaborat de către experţi, cu girul şi participarea Ministerului Justiţiei şi al Procuraturii, un concept de reformare al Procuraturii Generale. Modificările prevedeau între altele îngustarea competenţelor Procuraturii, acestea reducându-se cu preponderenţă la dosare penale; lichidarea unor procuraturi specializate, cum ar fi cea militară sau a transporturilor; mai multă independenţă procesuală acordată procurorilor şi excluderea gradelor speciale, similare celor militare. Reforma prevedea şi schimbarea modalităţii de alegere a procurorului general. Propunerea candidaturii revenea Consiliului Procurorilor, iar ultimul cuvânt de spus la numirea procurorului i se atribuise şefului statului. Pe cale de consecință, procurorul-şef ar fi trebuit să dobândească mai multă independență.
Reforma a fost adoptată abia peste trei ani, în 2016 în perioada guvernării minoritare asumate de Partidul Democrat din Moldova. Iar numirea primului procuror general de către şeful statului a fost contestată de opoziţie şi experţi. Consiliul Superior al Procurorilor, constituit înainte de scoaterea instituţiei de sub influenţa factorului politic, l-a desemnat pe Eduard Harunjen, care deţinea la acea vreme interimatul funcţiei.
În iulie curent, după multe presiuni și apeluri la demisie din partea noii puteri de la Chişinău, Eduard Harunjen, a abandonat funcţia.
Încercările actualei guvernări de a numit un procuror şef independent au generat un conflict în sânul majorității de guvernare, cu un deznodământ deocamdată imprevizibil. Componenta de dreapta (Blocul ACUM) fiind nemulțumită de rezultatele concursului gândit de Ministerul de Justiţie ca un filtru suplimentar abilitat să prezinte o listă de candidaţi din care Consiliul Superior al Procurorilor să aleagă unul, iar președintele să-l numească ori să-l respingă, au anulat rezultatele selecției făcute de comisie. Ca și soluție la situația creată, Premierul Maia Sandu, a venit cu inițiativa să-și asume înaintarea candidaților, care mai apoi urmează să fie prezentați CSP-ului. Anularea rezultatelor, dar și „soluția” prin asumare prezentată de Maia Sandu, a fost catalogată de către colegii de coaliție ai Blocului ACUM, Partidul Socialist din Republica Moldova, ca fiind acțiuni neconstituționale și tentativă de repolitizarea instituției Procuraturii Generale. Aceștia din urmă au depus o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Maia Sandu.
De la declararea independenței R. Moldova, Procuratura a fost condusă de nouă procurori generali. Doar unul dintre ei, şi e vorba de primul procuror al Moldovei independente, Dumitru Postovan, a avut un mandat deplin.
