Deputatul din fracțiunea PAS, Dan Perciun, se pare că nu prea stă bine la capitolul bunele maniere și dă dovadă de lipsă de respect față de doamne. Cel puțin în cadrul ședinței comisiei parlamentare „Comisia protecţie socială, sănătate şi familie„, deputatul Perciun stătea întors cu spatele atunci când vorbea deputatul Elena Bacalu, tot ea fiind și președintele respectivei comisii.
Din motive cunoscute doar deputatului Perciun, acesta stătea cu telefonul în mână și cu laptop-ul pe brațe. Acest lucru a fost sesizat de către bloggerul Corneliu Gandrabur.
Nu ar fi pentru prima dată când deputatul Dan Perciun ignoră discuțiile din Legislativ pentru a sta pe rețelele de socializare. Anterior, fotograful portalului de știri AGORA.MD, l-a surprins pe deputatul din PAS la fel cu laptop-ul pe brațe stând pe Facebook.
Dependenți de Facebook și alți deputați din partidul Maiei Sandu. Astfel, la ședințele Legislativului, pe lângă Perciun și deputatul Dumitru Alaiba, stă cu laptop-ul în față. Dacă Perciun a fost deconspirat că stă pe Facebook, nu excludem că Alaiba s-ar ocupa cu treburi mai serioase, de exemplu căutarea informațiilor necesare la subiectele dezbătute în plenul Parlamentului.
Telegraph.md amintește că Dumitru Alaiba a fost acuzat în repetate rânduri că ar coordona ferma de TROLLI ai Partidului Acțiune și Solidaritate. Bloggerul Eugen Luchianiuc a și recunoscut într-un LIVE pe Facebook că Alaiba, în perioada când ocupa funcția de consilier al lui Vlad Filat, administra pagina de troll, „Jios Aliansul„. Acum, Alaiba adminsitrează o altă pagină de troll, „Nu Plaha”. Și fostul deputat din blocul ACUM, Octavian Țîcu, a recunoscut că partidul Maiei Sandu și cel al lui Năstase au ferme de trolli care activează chiar din Parlamentul Republicii Moldova.