A amenințat cu arma un cetățean și poliția venită la fața locului

În noaptea de 19 spre 20 februarie, un echipaj de carabinieri al DR Centru, fiind implicat la menținerea ordinii publice în sectorul Botanica al capitalei, au primit solicitare de a interveni pe str. Sarmizegetusa, unde un bărbat este amenințat cu o armă de către o altă persoană.
Ajunși la fața locului, a fost stabilit că în urma unui conflict iscat între cei doi, bărbatul care se afla într-un automobil de model KIA, de culoare albastră, a scos o armă și a început să-l amenințe pe celălalt. La fața locului a fost solicitat și intervenția echipajului BPRO.
La somația oamenilor legii de a înceta acțiunile sale huliganice, agresorul i-a amenințat și pe ei cu răfuiala fizică.
Ca urmare, oamenii legii au fost nevoiți să aplice mijloacele speciale pentru a calma agresorul, de la care se simțea un miros de alcool.
Asupra persoanei au fost depistate obiecte asemnătoare cu armele de foc. “Saiga – 410” și pistol traumatic “Horhe”.
A fost stabilit că bărbatul în vârstă de 38 ani este domiciliat în mun. Chișinău și deținea armele legal.
La fața locului a fost solicitată Grupa Operativă a IP Botanica pentru documentarea cazului.
Alte circumstanțe se stabilesc.
Total
0
Shares
 
Total
0
Share