Alexandru Rjavitin din localitatea Pervomaisc, raionul Slobozia din regiunea transnistreană a R.Moldova, a dispărut din propria casă de mai bine de două săptămâni.
Asociația „Promo-LEX” anunță că a fost sesizată, pe 29 decembrie, de către rudele și prietenii lui Alexandru vizavi de dispariția tânărului și presupune că acesta a fost răpit și ar putea fi supus unui tratament degradant și inuman, de către așa-zisele autorități transnistrene.
Alexandru Rjavitin este cel care, fiind înrolat în structurile paramilitare din stânga Nistrului, a reușit în august 2015 să evadeze, să ajungă la Chișinău și să povestească despre gravele abuzuri la care a fost supus în stânga Nistrului.
El a trecut înot râul Nistrul și a mers trei zile pe jos până la Chișinău, în uniforma sa militară și în șlapi, pentru că nu a mai suportat umilințele și bătăile la care era supus. Pentru că a evadat și a îndrăznit să vorbească despre condițiile și tratamentul inuman la care a fost supus, administrația de facto de la Tiraspol i-a pornit „dosar penal”.
La Chișinău, Alexandru Rjavitin a beneficiat de asistența Asociației „Promo-LEX”, fiind ajutat să-și confirme cetățenia Republicii Moldova și să-și perfecteze actele respective. Tânărul a evitat să meargă la familia sa rămasă în Transnistria.
„Totuși, din discuțiile cu familia și prietenii lui Alexandru Rjavitin, am aflat că acesta a avut nevoie să își viziteze familia în s. Pervomaisc. Astfel, a dispărut la data de 18 decembrie 2019, în jurul orei 20:00. Din comunicarea rudelor cu persoane terțe, presupunem că acesta a fost răpit de către structurile de forță ale administrației de la Tiraspol și acum este deținut în izolatorul de detenție provizorie al miliției din Tiraspol”, se arată într-un comunicat de presă al „Promo-LEX”.
„Promo-LEX” le solicită Biroului pentru Reintegrare și Avocatului Poporului să întreprindă acțiuni prompte de stabilire a locului detenției lui Alexandru Rjavitin, să stabilească motivele reținerii, starea deținutului și condițiile de detenție, precum și să identifice în regim de urgență posibilități de a vizita locul de detenție pentru o întrevedere de documentare a cazului său.
De asemenea, aceeași asociație le cere prim-ministrului și președintelui Republicii Moldova să întreprindă acțiuni prompte în vederea eliberării imediate și necondiționate din detenție ilegală a lui Alexandru Rjavitin, iar Procuraturii Generale – să investigheze situația descrisă mai sus prin prisma prevederilor Codului Penal, după caz să pornească o cauză penală.
Menționăm că „Promo-LEX” a monitorizat situația privind înrolarea forțată a tinerilor din stânga Nistrului în structurile paramilitare locale și a calificat fenomenul drept privare ilegală de libertate, manifestată prin detenție în unitățile paramilitare din estul Republicii Moldova. Asociația a atras atenția, în repetate rânduri, asupra fenomenului de înrolare forțată în structurile paramilitare ilegale, precum și asupra gravelor probleme, abuzuri și încălcări ale drepturilor fundamentale, cu care se confruntă majoritatea tinerilor înrolați forțat. Efectuarea „serviciului militar” în regiunea transnistreană este obligatorie, eschivarea de la înrolare fiind sancționată cu amendă de circa 600 de dolari sau cu până la 2 ani de închisoare.