A fost descoperit primul caz de dopaj de la Jocurile Olimpice. Prima reacție a sportivului

Primul caz de dopaj de la Jocurile Olimpice a fost înregistrat în cadrul delegației australiene. Călărețul Jamie Kermond a fost depistat pozitiv cu cocaină, informează The Guardian.

Triplul campion australian a fost suspendat de Federația de Echitație din țara sa. Sportivului i s-a interzis dreptul de a participa la orice competiție, inclusiv la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Președintele delegației Australiei la Jocurile Olimpice, Ian Chesterman, a anunțat că Jamie Kermond a părăsit echipa după ce ”a stricat imaginea sportivilor australieni”.

Jamie Kermond a realizat testele la data de 26 iunie iunie, dar rezultatele au ajuns abia înaintea startului Jocurilor Olimpice.

”Este posibil ca rezultatul pozitiv să fie cauzat de singura dată când am folosit în scopul recreațional la un eveniment și nu are nicio legătură cu sportul pe care îl practic. Sunt foarte supărat, îmi pare foarte rău pentru ce s-a întâmplat și accept că sunt unicul responsabil.

Regret enorm că am dezamăgit foarte multă lume, inclusiv familia mea și colegii mei. Sper ca într-o zi să mă ierte pentru greșeala mea”, a declarat Jamie Kermond.

Cocaina este una dintre substanțele pe care Agenția Mondială Anti-Doping le interzice în competițiile sportive.

Conform politicii agenției din Australia, Kermond are posibilitatea să ceară recoltarea celei de-a doua probă.

Total
0
Shares
Total
0
Share