A fost descoperit primul „narco-submarin” fabricat în Spania

Poliția din Spania a confiscat o navă submarină construită special pentru traficanții de droguri, care poate transporta până la 2.000 de kilograme de stupefiante.

Acesta este primul „narco-submarin” făcut în Spania, relatează CNN, citat de Digi24.

Nava, care are nouă metri lungime, trei metri lățime și trei metri adâncime, a fost găsită într-un depozit din Malaga, sudul Spaniei, potrivit unui comunicat de presă al poliției naționale spaniole. Descoperirea a fost făcută în timpul unei operațiuni în forță împotriva traficanților de droguri soldată cu 52 de arestări.

Navele semi-submersibilele – așa cum este cea descoperită în Spania – sunt greu de detectat, iar construcția lor este foarte costisitoare. Ele sunt folosite de mult timp de traficanții de droguri din America Latină, însă în Europa au fost mult mai puțin folosite

În noiembrie 2019, o navă de acest tip de 22 de metri, care transporta 3.000 de kilograme de cocaină și despre care se crede că ar fi provenit din Columbia a fost confiscată în largul coastei Galiției, în Spania. Cu toate acestea, aceasta este prima dată când o ambarcațiune fabricată în Spania este descoperită de poliție.

Rafael Pérez, comisarul la Poliția judiciară din Spania, a declarat că lucrările la navă erau în desfășurare în momentul în care a fost dscoperită și nu a ajuns niciodată la apă.

Într-o conferință de presă, Peréz a spus că are suspiciunea că nava urma să fie folosită pentru a prelua droguri de pe o navă mai mare care le-ar fi adus de la mare distanță.

Narco-submarinul a fost găsit în timpul unei operațiuni care a implicat cooperarea forțelor de securitate din Columbia, Olanda, Marea Britanie, SUA și Portugalia.

Peste 300 de polițiști spanioli au efectuat 47 de percheziții de-a lungul coastei mediteraneene, în Spania.

Anchetatorii au descoperit o serie de proprietăți legate de traficul de droguri, inclusiv un „laborator clandestin sofisticat” în apropiere de Barcelona, cu capacitatea de a extrage și prelucra până la 750 de kilograme de cocaină pe lună, precum și 12.000 litri de substanțe chimice precursoare .

În februarie, poliția l-a arestat pe unul dintre principalii suspecți pe aeroportul El Prat din Barcelona, care urma să plece către Olanda.

În timpul anchetei, poliția spaniolă a confiscat și o barcă de fibră de sticlă de 15 metri, 400 de kilograme de cocaină, 700 de kilograme de hașiș și peste 100.000 de euro în numerar.

În ianuarie, poliția spaniolă a confiscat mai mult de două tone de cocaină și a arestat 12 persoane care ar fi fost implicate într-o rețea de contrabandă cu droguri la scară largă, cu conexiuni în Paraguay și Brazilia.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share