A fost indentificată persoana care conducea traseismul politic corupt al deputaților de la PD

Persoana, care se ocupă de coruperea consilierilor și a primarilor democrați, este Veaceslav Ceban, fostul viceministru de Interne și ex-șef la Instituții Penitenciare.

Despre aceasta se spune într-o investigație, publicată pe canalul de Telegram „Lustrația”. Potrivit autorului, Ceban are misiunea de a corupe membrii PDM, în scopul aderării acestora la Partidul Politic „Șor”.

“În activitatea de recrutare a aleșilor locali acesta este ajutat de către Petru Bîrcă ex-funcționar MAI și fost subaltern, care a fost fixat în localitățile din Nordul și Sudul țării în timpul abordării diferitor aleși locali. În discuțiile de atragere în cadrul PP Șor aceștia promit diferite granturi, remunerări financiare, etc. De asemenea, aceștia cooperează cu deputați transfugi de la Partidul Democrat din Moldova pentru a convinge reprezentanții autorităților locale de a adera la Partidul Politic „Șor”, un astfel de exemplu este Elena Bacalu care a informat grupul recrutor despre aleșii locali care pot fi atrași în cadrul PP „Șor” din zona de sud a țării”, se spune în investigație.
Totodată, autorul postării susține că o altă sarcină realizată de către Veaceslav Ceban este constrângerea și filajul ilegal al reprezentanților justiției.

“Potrivit datelor, grupul condus de către Ceban a realizat filajul ilegal al președintelui Curții de Apel Cahul și secretarul CEC. Unul din executorii misiunii ilegale de filaj a fost identificat Mihail Frunză – ex angajat al MAI și DIP”, se mai arată în postare.

Veaceslav Ceban a activat în cadrul serviciului de securitate al formațiunii politice “Partidul Nostru”, condusă de Renato Usatîi. Pentru că liderul partidului “nu-și onora promisiunile pecuniare, acesta a renunțat să presteze servicii de securitate”. Totuși Ceban nu a rupt integral relațiile cu primarul de Bălți și continuă să îi livreze informații secrete, pe care Usatîi le face publice.

În materialul publicat de „Lustrația” se spune că în prezent Ceban activează în cadrul structurii de securitate al Partidului Politic “Șor” și este remunerat lunar cu 20 mii dolari SUA, plus cheltuielile zilnice pentru combustibil, hrană, telefonie.

Totodată, autorul canalului de telegram a trecut în revistă toate “scheletele” lui Veaceslav Ceban. În 2017, acesta a fost reținut pentru trafic de influență, după ce a estorcat 60 de mii de euro de la un bărbat.

În anul 2015, când deținea funcția de șef al Departamentului Instituții Penitenciare, Ceban a fost înregistrat cu tehnică specială, în timpul unei discuții cu avocata Ana Ursachi, căreia îi livra informații secrete.

În 2013, un grup de 124 de veterani ai MAI au expediat o scrisoare procurorului general și ministrului afacerilor interne, în care povesteau cum Ceban primea lunar de la foștii săi angajați o taxă de protecție care variază între 2000 și 10000 euro.

În material se mai spune că grupul condus de Veaceslav Ceban utilizează activ informațiile pe care le dețin din timpul activității în cadrul organelor de forță.

Citește și: VIDEO // Decizia CC din 21 mai confirmă că Maia Sandu a procedat neconstiuțional

Total
0
Shares
Total
0
Share