A fost lansată cea de-a III-a ediție a Proiectului național de educație digitală „Clasa Viitorului”

Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov a participat astăzi, 15 octombrie, la ziua ușilor deschise „Clasa Viitorului” – eveniment online în cadrul căruia a fost lansată cea de-a III-a ediție a proiectului național de educație digitală.

Ediția a III-a, 2020-2021, este organizată cu suportul financiar integral al Fundației Orange Moldova, implementată de Centrul de Informații Universitare și susținută de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.

În cadrul acestei ediții, vor fi selectate, în bază de concurs, 10 instituții de învățământ, cu excepția celor din orașul Chișinău, care vor beneficia de echipament digital performant, mobilier modern și elemente de decor specifice proiectului, servicii gratuite și consultanță de design și cursuri acreditate gratuite de formare profesională continuă.

Ministrul Igor Șarov, a declarat că proiectul „Clasa Viitorului” este o dovadă a faptului că sistemul educațional din țară poate fi dus la alt nivel și acest lucru rămâne o prioritate a Ministerului Educației, Culturii și Cercetării. Oficialul a salutat eforturile partenerilor de dezvoltare de a susține și în continuare acest proiect.

„Ne bucurăm că astăzi se lansează apelul de extindere a numărului de școli naționale ce vor adera la Clasa Viitorului. Pe lângă cele 31 de instituții educaționale, alte 10 licee se vor alătura cu susținerea Fundației Orange. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării va continua să susțină plenar educația STEM, robotica, tehnologiile și digitalizarea educației pentru a diminua discrepanța dintre sistemul educațional și mediul extern în care se dezvoltă elevii, dar și pentru a pregăti abilitățile tehnologice și digitale atât ale cadrelor didactice, cât și a generațiilor de elevi născuți în era tehnologiilor”, a mai declarat ministrul Igor Șarov.

În cadrul evenimentului, participanții au avut oportunitatea să afle detalii despre cum se pot înscrie în proiect, fondatorii au prezentat componentele și beneficiile acestuia, iar experții în inovațiile digitale educaționale au venit cu informații ce țin de partea cognitivă a proiectului  și despre cursurile acreditate de formare profesională continuă.

Proiectul „Clasa Viitorului” este un parteneriat public-privat (PPP) dintre Guvernul Republicii Moldova, Proiectul de Competitivitate din Republica Moldova finanțat de USAID, Guvernul Suediei și UK aid, și Fundația Orange Moldova. Partenerii de implementare ai proiectului sunt Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Universitatea de Stat din Tiraspol și Centrul de Informații Universitare.

Proiectul a fost lansat acum 3 ani și a fost replicat în 31 de școli din toată țara.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share