Economie

A fost prezentat Studiul de piață a potențialului de dezvoltare a produselor lactate din Moldova

Pinterest LinkedIn Tumblr

Secretarul de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Iuliana Drăgălin, a participat pe 25 martie, la prezentarea Studiului de piață a potențialului de dezvoltare a produselor lactate din Republica Moldova. Ședința de prezentare a fost organizată de Agenția de Investiții în colaborare cu Asociația Națională a Producătorilor de Lapte şi Produse Lactate.

În cadrul evenimentului online au participat reprezentanții instituțiilor de resort, precum și producători autohtoni interesați de domeniul zootehnic din Moldova, care doresc să reanimeze sau să întemeieze o afacere în acest domeniu.

Participanții au aflat despre oferta pieței și producția actuală a laptelui, barierele identificate în calea dezvoltării sectorului, precum și despre soluțiile necesare în vederea depășirii acestora.

Potrivit Iulianei Drăgălin, Ministerul Economiei și Infrastructurii în calitate de coordonator al Acordului DCFTA, are ca prioritate armonizarea legislației în domeniile legate de comerț și racordarea acesteia la rigorile și principiile Uniunii Europene, crearea condițiilor pentru asigurarea competitivității produselor autohtone destinate exportului pe piața Uniunii Europene, o atenție sporită fiind acordată sectorului lactate.

„Subiectul privind asigurarea exportului și tranzitului din Republica Moldova în Uniunea Europeană a produselor compuse și lactate se află pe agenda dialogului părților, fiind unul complex și care implică un șir de măsuri, ce urmează a fi întreprinse. În acest context, vă informez că, la nivelul Uniunii Europene are loc procesul de modificare a legislației în acest sector, care va intra în vigoare în luna aprilie curent. Odată cu intrarea în vigoare a legislației respective și a listării țării noastre în decizia UE, Moldova va avea posibilitatea să exporte produse compuse, precum produse de patiserie și cofetărie, care sunt stabile la temperatura ambiantă”, a declarat secretarul de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii.

Cu referire la produsele lactate, Iuliana Drăgălin a adăugat că procedura de obținere a dreptului de export în Uniunea Europeană presupune un spectru mai extins de activități ce urmează a fi implementate la nivel național. La moment are loc procedura de examinare a dosarului Republicii Moldova pentru sectorul respectiv de către Comisia Europeană, care ar putea fi urmată de o misiune de audit similară celei planificate în luna aprilie curent pentru produsele de origine animală.

Potrivit Studiului, Republica Moldova a exportat în 2019 produse lactate în valoare de 5.8 milioane USD. Exporturile au înregistrat un trend descendent în ultimii patru ani, cu o scădere medie anuală de -17%. Brânzeturile și cașcavalurile au fost principalele produse lactate exportate, nu doar în 2019, dar și în ultimii cinci ani. Importurile de produse lactate în Moldova au înregistrat o tendința de creștere constantă. În mediu, importurile au crescut cu 22% anual în ultimii cinci ani, ajungând la cca 58 milioane USD în 2019. Acești 58 de milioane USD, constituie potențialul de substituire a importurilor sau venitul potențial care poate fi obținut de procesatorii locali, cu condiția că vor dispune de cantitatea necesară de lapte materie primă. În context, Studiul vine cu un plan în care este menționată valoarea investițiilor necesare pentru creșterea locală a șeptelului de vite și procesarea laptelui realizat în produse lactate și sub-produse pe întreg lanțul valoric.

loading...

Comments are closed.