A fost sistată temporar activitatea a cel puțin trei stații de alimentare a automobilelor cu gaze comprimate

O companie din Republica Moldova a sistat temporar activitatea a trei stații de alimentare a automobilelor cu gaze comprimate. Acțiunile au fost întreprinse în contextul deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, care a declarat stare de alertă în domeniul energetic, din cauza crizei din ramura de gaze. Anunțul a fost făcut astăzi, 14 octombrie, de administrația companiei, scrie tv8.md

Astfel, trei stații de alimentare din Bălți, Drochia (satul Țarigrad) și Orhei (satul Seliște), își vor sista activitatea pentru o perioadă nedeterminată.

„Luând în considerare toate particularitățile tehnice a lucrului stațiilor de alimentare a automobilelor cu gaze naturale comprimate și necesitatea de a întreține grupuri mai vulnerabile de consumatori a gazelor naturale, această decizie a fost singura soluție”, se arată în comunicatul emis.

Reprezentanții companiei mai menționează că alte nouă stații de alimentare cu gaze naturale comprimate își continuă activitatea în mun. Chișinău, dar și în alte raioane ale țării.

Amintim că în R. Moldova a fost instituită stare de alertă privind consumul de gaze. Anunțul a fost făcut miercuri, 13 octombrie, de ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu.

Total
0
Shares
Total
0
Share