A furat o mașină și a provocat cu ea un accident. Ghinionistul – reținut

Un tânăr în vârstă de 23 de ani, originar dintr-o localitate din r. Fălești, a fost reținut de către ofițerii secției investigare infracțiuni a Inspectoratului de Poliție Botanica al Direcției de Poliție a mun. Chișinău, fiind suspectat de răpirea unui automobil.

Polițiștii IP Botanica au fost alertați la 01 martie, de către un bărbat în vârstă de 34 de ani, comunicând că i-a fost răpit automobilul de marca ,,Volkswagen Golf 6”, ce era parcat în curtea blocului de pe str. Titulescu. În cadrul documentării, ofițerii de investigație au depistat automobilul la o parcare specială. Suspectul care a răpit automobilul a fost implicat într-un accident rutier nu departe de locul de unde l-a răpit.

Prejudiciul cauzat părții vătămate a fost estimat la 20 000 lei.

În cadrul acțiunilor procesual penale acesta și-a recunoscut vina, comunicând că a răpit automobilul pentru a se plimba, ulterior a pierdut controlul volanului, tamponând neesențial un alt automobil.

Tânărul este cercetat penal pentru ,,Răpirea mijlocului de transport”, iar conform legislației el riscă amendă în mărime de la 29 000 la 67 500 lei sau cu închisoare de la 1 la 3 ani.

Sursa: echipa.md

Total
0
Shares
 
Total
0
Share