A înscenat un accident în Chișinău și acum riscă pedeapsă cu închisoarea pentru că ar fi obținut 800.000 lei din asigurare

Asigiurare, fraudulos, înscenat accidentul, Șofer din Chișinău, 800.000 lei

Un bărbat va ajunge pe banca acuzaților după ce a simulat un accident și a obținut fraudulos 800.000 lei de la o companie de asigurări auto.

Dosarul acestuia a fost expediat astăzi, 28 octombrie, în judecată, transmite stiri.md.

Potrivit procurorilor, accidentul rutier a fost simulat la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu și Paris din Chișinău, în baza unui plan bine stabilit, între două automobile de model Mercedes, dintre care una din ele aparținea unei bănci.

Deși nu avea o procură autentică, conducătorul auto al automobilului care aparținea băncii a reclamat încasarea despăgubirilor de la compania de asigurări auto, de la care astfel a primit fraudulos peste 800.000 de lei.

Ceilalți figuranți sunt cercetați în cadrul altor dosare.

Pentru aceste fapte ilegale, învinuitul riscă o pedeapsă sub formă de închisoare de la 8 la 15 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share