A stârnit o furtună pe Facebook: „De când s-au mărit salariile în scop electoral, doctori nu mai vor sa muncească“

Doctorul Laurenţiu Beluşică
Afirmaţia îi aparţine medicului chirurg Laurenţiu Beluşică de la spitalul clinic “Nicolae Malaxa” din Bucureşti. Doctori din toată ţara au reacţionat după ce colegul lor a scris pe Facebook că mulţi medici “au ajuns sa ascundă şi sa fure investigaţiile paraclinice” doar pentru a nu trata cazurile dificile, relatează Adevărul.ro

Medicul chirurg Laurenţiu Beluşică a postat pe grupul de Facebook “Medici gata de orice -) be smart be open be a doctor be you” următorul mesaj:
Un coleg de la un spital mic din ţară, care nu doreşte să fie cunoscut în Facebook, mi-a transmis o situaţie cu care se confruntă des. Colegi din anumite specialităţi, de când s-au mărit aiurea salariile în scop electoral, nu mai vor să muncească şi caută diferite motive evitând bolnavii grei pe care îi îndrumă spre alte spitale chipurile mai dotate. Au ajuns să ascundă şi să fure investigaţiile paraclinice pentru a evita contactul iminent cu astfel de pacienţi dificili. Am întrebat, se întâmplă şi în alte părţi. Evident că aceasta este cauza, aşa cum am spus şi eu de la început, şi anume faptul că mărirea chiar justificată a salariilor fără schimbări majore ale sistemului comatos de multă vreme, o să conducă la anomalii care se reflectă asupra pacientului, a spitalului (aglomerarea unor spitale terminus) ca şi a medicului curant care se alege într-o gardă cu un pacient greu pe care nu-l poate rezolva. Soluţii? Păreri? Acesta reprezintă un punct de vedere personal, vă rog să nu daţi cu pietre, doar cânt la pian, a scris chirurgul Beluşică.

Postarea a stârnit numeroase comentarii, unele extrem de dure. Indiferent de ce parte a baricadei s-au aflat, medicii au arătat prin tot ceea ce au spus că în spitalele din România domneşte un haos greu de descris.

Vă prezentăm mai jos câteva dintre comentariile medicilor.

Cătălina Ghemeş, medic ginecolog Alba Iulia: “Câtă vreme salariile au fost de mizerie, ştim cu toţii că întreg sistemul sanitar din România s-a bazat pe şpagă. Deci, matematic, care este soluţia? Ne întoarcem la şpagă? Ne sacrificăm ca sfinţii doctori fără arginţi? Mi se pare că aţi deschis o discuţie în care politizaţi un subiect care ar fi trebuit scos în afara luptei politice de vreo câteva decenii. Pe mine personal nu mă interesează ce partid a mărit salariile medicilor, era un gest obligatoriu, necesar şi esenţial dacă vrem să schimbăm sistemul. Sinceră să fiu, nu mă interesează nici de unde s-au mărit salariile medicilor – cred că medicii au stat destul la rând treizeci de ani şi la cât s-a furat şi se fură în ţara asta, să spui că s-au mărit salariile medicilor din împrumuturi e tot o manipulare politică. Adică, e ca şi cum mă împrumut să-mi cumpăr pâine pentru că mi s-au terminat banii că tocmai mi-am luat Mercedes – pâinea e problema? Să fim serioşi. Nu mi se pare o abordare corectă”.

Anda Doiniţa Ionescu Marcu, medic primar interne Galati: “Este o realitate! Sunt internista într-un spital clinic judeţean de urgenţă!! Şi nu e nici un secret: la Galaţi. Este adevarat că tot timpul, şi mai ales noaptea, după orele 1, ajung la noi pacienţi în stare foarte gravă, trimişi de la spitalele Tecuci şi Tg.Bujor. Gărzile noastre sunt, oricum, supraaglomerate, pentru că în afară de noi, câţiva internişti, nimeni nu face vreo gardă!!!! Asigurăm garda pe vreo 8 secţii (inclusiv oncologie şi gastroenterologie). E binecunoscut că nu au cu ce trata cazurile grave şi complicate (că nici noi nu prea avem…..), dar sunt şi pacienţi care pot fi, totuşi, internaţi si trataţi. Să nu mai spun de spitalele CFR şi Militar care sunt “de fiţe”. Tratează acolo pacienţi fără prea multe complicaţii. Când boala se agravează, ciroza devine necompensată, iar insuficienţa cardiacă ireductibilă, nu mai sunt pacienţii dumnealor”.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share