Abuzurile din partea organelor de control reprezintă un obstacol serios în dezvoltarea și activitatea agenților economici

Abuzurile din partea organelor de control reprezintă un obstacol serios în dezvoltarea și activitatea agenților economici. La această concluzie au ajuns experții din cadrul Alianței pentru Abilitarea Economică a Femeilor din Republica Moldova în urma întrevederilor cu antreprenorii din Strășeni, Bălți și Comrat.

Informațiile au fost prezentate în cadrul Grupului de lucru ”Abilitarea economică a femeilor și egalitatea de gen”. Astfel, potrivit reprezentanților Alianței pentru Abilitarea Economică a Femeilor din Republica Moldova, din discuția cu antreprenorii s-a mai constat că businessul, inclusiv cel feminin, în special mic și mijlociu, are acces limitat la informare cu privire la oportunități de finanțare și consiliere în afaceri. Totodată se constată o cunoaștere insuficientă a programelor de angajare asistată pentru persoane cu dizabilități și a cadrului legal aferent în rândul companiilor din spațiul rural. Iar lipsa resurselor financiare, dar și a capitalului de lucru face dificilă sau chiar imposibilă achitarea de către întreprinderi micro și mici a TVA-ului, în special pentru mărfurile și serviciile importate dar și la importul de echipamente și utilaje de producție.

În cadrul aceleiași ședințe, Centrul de Antreprenoriat și Politici Economice, Asociația Antreprenorilor cu Dizabilități, au menționat, că în urma unor cercetări s-a constat că antreprenorii și antreprenoarele din Moldova se confruntă cu costuri ridicate și competiție neloială din partea companiilor care nu activează legal. Cercetările au mai arătat că crizele care s-au ținut lanț în ultimii 2 ani au afectat foarte mult întreprinderile din sectorul mic și mijlociu, în special cele deținute și conduse de femei. Acestea se confruntă cu o penurie de brațe de muncă. S-a mai constat că persistă fenomenul accesului limitat la clădirile publice pentru persoanele cu dizabilități.

Experții au venit cu un șir de recomandări către autorități, printre care: suspendarea controalelor de stat și anularea sancțiunilor care duc la blocarea conturilor, digitalizarea business-ului, susținerea programului de încurajare și consultare a microîntreprinderilor și întreprinderilor mici în domeniul comerțului electronic, eficientizarea dialogului public-privat, implicarea și comunicare sistematică cu asociațiile de business ș.a.

Iar potrivit reprezentanților Alianței Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Moldova AIM are în vizor promovarea mai multor reforme incluse în Foaia de parcurs privind reducerea poverii de reglementare pentru întreprinderile mici și mijlocii, pentru anul 2022, elaborată în comun cu comunitatea Consiliului Economic. Un scop important este crearea unei sinergii în acțiuni a partenerilor pentru a atinge obiective propuse, au declarat reprezentanții AIM.

Tot în cadrul Grupului de lucru a fost prezentată informația despre principiul de ”business angels”, modul în care funcționează și cum sunt identificate oportunitățile de finanțare, activitatea cărora este direct corelată cu o rată mai mare de supraviețuire a startup-urilor și întreprinderilor mici.

Propunerile cât și recomandările expuse în cadrul ședinței vor fi incluse în agenda comună de acțiuni a Grupului de Lucru care urmează să fie definitivată în următoarele trei săptămâni și transmisă spre examinare ministerelor de resort.

Secretariatul Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, este sprijinit de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, cu susținerea financiară a Fondului Guvernului Marii Britanii pentru Buna Guvernare și de către proiectul grupului Băncii Mondiale „Reforma climatului investițional”, finanțat de Guvernul Suediei.

Total
0
Shares
Total
0
Share