Accidentul mortal de la Boldurești, Nisporeni: Șoferul și un complice al acestuia ar putea fi plasați în arest

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță investigarea bărbatului care luni a lovit mortal un copil de 14 ani în Boldurești, Nisporeni și a fugit de la fața locului.

Mai mult, după comiterea accidentului, acesta a înscenat un alt accident cu aceeași mașină de serviciu deja deteriorată, cu scopul ca să inducă în eroare oamenii legii, precum și a întreprins alte acțiuni în acest sens.

Totuși, miercuri bărbatul cu vârsta sub 50 de ani a fost reținut de angajații Poliției. Urmare a producerii accidentului și pornirii urmăririi penale în aceeași zi, prin ordonanța Procurorului General interimar, dosarul penal a fost transmis în gestiunea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

Ulterior, a fost reținută și persoana care a contribuit la eschivarea bănuitului de la pedeapsă, atunci când i-a schimbat plăcuța de înmatriculare a automobilului care a cauzat accidentul.

Acum, procurorii cercetează probele pentru determinarea necesității solicitării aplicării arestului preventiv în privința bănuitului, timp în care acesta beneficiază de garanțiile procedurale și prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Total
0
Shares
Total
0
Share