Acord de colaborare pe segmentul feroviar Moldova-România

În perioada 15-17 noiembrie, în orașul Târgu Neamț, România, delegația Î.S ”Calea Ferată din Moldova” a participat la Comisia feroviară de frontieră a Societăților Naţionale de Transport Feroviar din România și CFM.

În vederea unei mai bune cooperări feroviare dintre CFM și cele trei Societăți Naționale Feroviare CFR SA, CFR marfă, CFR călători, în cadrul ședințelor de lucru, părțile au convenit asupra unui plan de acțiune comun în domeniul dezvoltării infrastructurii feroviare pentru următorul an. În cele din urmă, s-a decis:

Extinderea liniei cu ecartament- 1520 mm de la stația Socola până la stația Iași. Urmează a fi construită o linie suplimentară cu ecartament 1520 mm paralel cu linia existentă de la stația Ungheni Prut, până la stația Socola ( aproximativ 17,1 km) utilizată atât pentru transportul mărfurilor, cât și pentru transportul de călători.

În vederea optimizării timpului livrării mărfurilor și micșorarea numărului de traversări, s-a convenit cu operatorii feroviari privați din România posibilitatea ca CFM să transporte trenuri de marfă mixte, cu gruparea vagoanelor în tren și întocmirea separată a borderourilor de transmitere. (Un singur tren va transporta mai multe vagoane pentru diferiți destinatari). Acest lucru va mări capacitatea de primire-predare a vagoanelor și mărfurilor din și spre România.

Sporirea traficului de vagoane pentru livrarea păcurii prin punctele de trecere a frontierei între România și Republica Moldova va crește cu 10-15%. Astfel, vor fi mărite volumele transportate și va fi micșorat timpul de livrare.

Pe ordinea de zi au mai fost analizate și discutate subiecte precum graficul de circulație a trenurilor, reducerea timpului de staționare a vagoanelor și turnusului locomotivelor. De asemenea, au fost abordate și dificultățile apărute în activitatea stațiilor de frontieră, dar și aspecte referitoare la derularea traficului de călători.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share