Acordul semnat între PAS, PSRM și Platforma DA ÎNCALCĂ prevederile Constituției

Alianta ACUM-PSRM, ACUM-PSRM, ACUM, PSRM, Igor Dodon, procuror european, Maia Sandu, Andrei Nastase, Guvernul Sandu, Guvernul condus de Maia Sandu, promisiuni electorale, Maia Sandu cedeaza in fata lui Dodon, fara procuror european

1) Noua “înţelegere politică” dintre blocul ACUM şi PSRM stârneşte mai multe semne de întrebare. Întâi de toate, documentul a fost semnat atât de primele persoane în stat (preşedinte, speaker şi premier), cât şi de exponenţii partidelor care formează majoritatea parlamentară (PSRM, PAS şi PPDA), dar ne este prezentat doar ca unul “inter-instituţional”. Asta în condiţiile în care puterile statului trebuie să colaboreze, dar nu să se subordoneze una alteia. Or, potrivit art. 6 din Constituţie, “în Republica Moldova puterea legislativă, executivă şi judecătorească sînt separate şi colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin, potrivit prevederilor Constituţiei.” De aceea, considerăm că însuşi scopul acestui acord, şi anume ce al “respectării unor angajamente democratice comune, care ASIGURĂ SUSŢINEREA ŞI STABILITATEA ACTUALEI GUVERNĂRI DE CĂTRE MAJORITATEA PARLAMENTARĂ” încalcă flagrant prevederile constituţionale, pentru că Parlamentul nu trebuie să susţină un Guvern, ci “să exercite controlul parlamentar asupra puterii executive” (conform art. 66, lit. f) din Constituţie).

2) În continuare, la pagina 2 a Acordului, este menţionat că “Părţile constituente ale prezentei Înţelegeri Politice nu vor accepta niciun fel de traseism politic în cadrul Parlamentului Republicii Moldova”. Asta deşi, potrivit art. 5, al. (1) din Constituţie, “democraţia în Republica Moldova se exercită în condiţiile pluralismului politic, care este incompatibil cu dictatura şi cu totalitarismul”, iar conform art. 68 mandatul imperativ al deputatului este nul. Cu alte cuvinte, nimeni şi niciodată nu poate să-i interzică unui deputat să se disocieze de o anumită formaţiune politică, să-şi dea demisia dintr-o fracţiune parlamentară şi/sau să adere la alta. Or, prin aceste “angajamente”, Alianţa ACUM-PSRM încalcă dreptul constituţional al deputaţilor de a adera sau de a demisiona din partide şi fracţiuni parlamentare.

3) Tot la pagina 2 se regăseşte următoarea frază: “Partidul Democrat şi Partidul Şor, responsabile de capturarea statului şi sărăcirea cetăţenilor”. Pe lângă faptul că acest enunţ demonstrează caracterul eminamente politic al documentului, precum şi politizarea totală a instituţiilor statului, acesta mai şi încalcă art. 21 din Constituţie: “orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată pînă cînd vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale”. În condiţiile în care nu există nicio condamnare definitivă a vreunui reprezentant al celor două partide vizate (PDM şi Şor), acest nou Acord al Alianţei Kozak denotă doar vendetă şi desconsiderare a principiului prezumţiei nevinovăţiei.

În fine, ar fi multe de spus despre această nouă “înţelegere politică”, dar nu vreau să le stric “sărbătoarea” semnatarilor. În tot cazul, documentul contravine Constituţiei şi ar trebui contestat la Curtea Constituţională, chiar dacă aceasta face parte din anexa la precedenta “înţelegere politică”…

Autor: Ion Mischevca

Total
0
Shares
 
Total
0
Share