Social

Acțiuni de combatere a transportului ilicit de mărfuri, persoane și colete în trafic internațional

Pinterest LinkedIn Tumblr

În perioada 19 – 26 aprilie 2021, în cadrul exercitării atribuțiilor de serviciu, inspectorii Agenției Naționale Transport Auto au continuat acțiunile de prevenire și combatere a transportului ilicit de mărfuri și persoane în trafic internațional.

Astfel, în cadrul acțiunilor de monitorizare și control organizate în directa apropiere de  punctele de traversare a frontierei de stat Giurgiulesti, Cahul, Leuseni, Sculeni, Costesti si Criva, au fost aplicate sancțiuni prin întocmirea a 127 procese-verbale cu privire la contravenție (aplicate amenzi contravenționale în mărime de 4991 u.c., ceia ce constituie 14950 lei) în baza art. 197, 200, 204, 207 și 224 ale Codului Contravențional.

Pentru 29 conducători auto a fost aplicată și măsura de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului rutier prin reţinerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare, în conformitate cu prevederile art. 439 indice(1) al Codului Contravențional.

Cele mai multe procese verbale au fost întocmite în baza articolelor 197 alin. (5), alin.(7) și 200 alin. (1) a Codului Contravențional, și anume: 

  • 27 procese verbale pentru efectuarea transportului rutier de persoane, contra cost, cu vehicule rutiere construite şi echipate cu mai puţin de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto, fără a fi înregistrat în condiţiile Codului transporturilor rutiere, fiind aplicate amenzi contravenționale în mărime de 1000 u.c.;
  • 21 procese verbale pentru efectuarea transportului rutier de persoane și/sau mărfuri fără a deține actele permisive și/sau documentele de transport specifice tipului de transport rutier efectuat, fiind aplicate amenzi contravenționale în mărime de 1195 u.c.;
  • 27 procese verbale pentru efectuarea transportului rutier de persoane şi/sau mărfuri, contra cost, în lipsa, la bordul vehiculului rutier, a actelor permisive sau a documentelor de transport specifice tipului de transport rutier efectuat atunci cînd deţinerea lor la bord este prevăzută de legislaţia în vigoare sau necompletarea lor fiind aplicate amenzi contravenționale în mărime de 745 u.c.;
  • 47 procese verbale pentru ncălcarea regulilor traficului de încărcături de mare gabarit sau supragrele cu vehicule lor, fiind aplicate amenzi contravenționale în mărime de 387 u.c.
loading...

Comments are closed.