Alte știri

Activişti civici cer interzicerea slujbelor religioase la careurile școlare

Pinterest LinkedIn Tumblr

Un grup de activişti a depus o petiţie la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării în care solicită interzicerea în școlile publice a oficierii slujbelor religioase la careurile școlare. Potrivit activişilor, prin prezenţa preoţilor se încalcă legislația privind laicitatea învățământului de stat, scrie moldova.org.

Polina Ceastuhina, prezentatoare la TV8 și activistă pentru drepturile omului, a menţionat la o conferinţă de presă că solicitarea survine după ce în anii precedenți, în multe instituții de învățământ de stat, la manifestarea de pe 1 septembrie s-au oficiat slujbe religioase, adică sfințirea copiilor.

Fiecare persoană are dreptul la liberatea sa de credinţă. Nu toţi oamenii prezenţi la careu au convingere religioasă ortodoxă sau au convingeri religioase care nu sunt majoritare”, a spus Polina Ceastuhina.

Activista a spus că petiţia a fost deja înregistrată la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării şi reprezintă o măsură preventivă.

Sociologul Vitalie Sprânceană, prezentator la TV8, a precizat că locul cel mai bun pentru desfășurarea manifestaţilor religioase sunt lăcașurile special construite pentru fiecare cult.

“Prin prezenţa preoţilor la careurile şcolare se încalcă principiul libertăţii de gândire religioasă, întrucât aceasta este opţională- pe de o parte oamenii poate să creadă sau nu creadă în ceva, pe de altă parte, prezenţa la aceste careuri este obligatorie şi atunci copiii care nu şi-au exprimat dorinţa să aibăun slujitor, trebuie să participe“, a menţionat Sprânceană.

Activiştii au precizat că principala solicitare este ca ministerul să emită un ordin care să fie direcționat către toate instituțiile şi în care să fie reconfirmată laicitatea și imparțialitatea instituțiilor de învățământ de stat.

loading...

Write A Comment