Activităţi de sensibilizare şi pregătire antiinfracţională a populației, desfășurate de către polițiști

În decurs de 24 ore, poliţiştii de sector, în conlucrare cu angajații INSP au organizat şi desfăşurat la nivel local 48 de activităţi de sensibilizare şi pregătire antiinfracţională a populaţiei, privind cunoaşterea măsurilor de reacţionare şi prevenire a infracţiunilor şi contravenţiilor, transmite Telegraph.md

Astfel, polițiștii au examinat 757 de sesizări parvenite la 112 şi au intervenit întru aplanarea conflictelor, precum şi protecţia victimelor violenței în familie, inclusiv pentru supravegherea executării, respectării de către agresori a 10 ordine de restricţie de urgenţă şi 12 ordonanţe de protecţie.

În același timp, în adresa autorităţilor tutelare locale, au fost expediate 9 sesizări cu privire la intervenţia acestora, privind protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi.

Urmare intervenţiilor la apelurile cetăţenilor, au fost încheiate 327 de procese-verbale cu privire la contravenţie, dintre care 226 generatoare de infracţiuni şi 101 alte contravenții.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share