Actorul Kevin Spacey, dat în judecată pentru că ar fi agresat sexual doi minori, în anii ’80

Kevin Spacey (61 de ani) a fost dat în judecată de doi bărbați care susţin că au fost agresaţi sexual de celebrul actor pe când aveau vârsta de 14 ani, în urmă cu 40 de ani.

Actorul Anthony Rapp (48 de ani) este unul dintre reclamanți, acesta făcând primele acuzaţii împotriva lui Spacey în urmă cu trei ani. Conform noilor reclamații, Spacey l-ar fi invitat pe Rapp la o petrecere în apartamentul lui, în 1986. Acolo, actorul l-ar dus în patul lui. Rapp spune că a reușit să fugă în baie şi, mai târziu, să iasă din apartament.

Al doilea reclamant, identificat ca C.D., a spus că l-a întâlnit pe Spacey la vârsta de 12 ani, în 1981, când urma cursurile lui de actorie. Potrivit plângerii, cei doi s-au întâlnit din nou când C.D. avea 14 ani şi Spacey l-a invitat în apartamentul lui, unde ar fi întreţinut relaţii sexuale. Acest lucru s-a repetat de mai multe ori ulterior, iar la ultima întâlnire, băiatul a refuzat să întreţină raporturi sexuale şi a reuşit să plece din apartamentul actorului, relatează publicația Variety.com.

Ambii susţin că au suferit traume psihologice în urma abuzurilor lui Kevin Spacey.

Sursa: Unica.ro

Citește și: Netflix renunță la orice colaborare cu Kevin Spacey și îl exclude din distribuția „House of Cards”

Total
0
Shares
 
Total
0
Share