Adela Răileanu și Vlad Batrîncea au participat la procedura de alegere a comisarului European pentru Drepturile Omului

În cadrul sesiunii de iarnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor Adela Răileanu și Vlad Batrîncea au participat astăzi la procedura de alegere a comisarului European pentru Drepturile Omului.

Deputații au exprimat convingerea că viitorul Comisar European va asigura cu mare responsabilitate respectarea drepturilor omului în RM, inclusiv drepturile economice, sociale, dreptul la o justiție corectă și la libera exprimare, astfel încât fiecare cetățean al Republicii Moldova să se simtă în siguranță în condițiile în care autoritățile statului încalcă principiul statului de drept.

Tot astăzi, în cadrul sesiunii de iarnă a APCE, deputații BCS Vlad Batrîncea și Adela Răileanu au avut o întrevedere cu șeful delegației Bulgariei la APCE, Georg Georgiev.

În cadrul dialogului părțile au făcut un schimb de opinii cu privire la experiența ambelor state în domeniul apărării drepturilor omului, în special în cel al drepturilor minorităților etnice.

Totodată, interlocutorii au apreciat înalt colaborarea stabilită de-a lungul anilor între statele noastre. Delegația moldovenească a mulțumit pentru suportul oferit de partea bulgară în salvarea universității din Taraclia, aducând mulțumiri pentru investițiile constante în raionul Taraclia.

Pe finalul întrevederii părțile au convenit asupra eficientizării colaborării pe dimensiunea parlamentară, inclusiv pe platforma APCE.

Ieri, în cadrul sesiunii de iarnă a APCE, deputații BCS Vlad Batrîncea, Adela Răileanu și Constantin Starîș, alături de reprezentanții societății civile din Moldova, au avut o întrevedere cu vicepreședintele Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția), Veronika Bilkova, experții Simona Granata-Menghini și Pierre Garonne.

În cadrul discuțiilor a fost reiterată necesitatea promovării în Republica Moldova a unor reforme veridice, în special în domeniul justiției, care pot fi realizate doar prin consens larg cu societatea civilă și opoziția.

Deputații BCS au remarcat practicile defectuoase ale actualei guvernări în implementarea reformei justiției, atacul la sistemul procuraturii prin modificări legislative esențiale, contrare avizelor Comisiei de la Veneția, violarea legislației electorale, limitarea libertății de exprimare, abuzurile guvernării în raport cu opoziția, cenzurarea mass-media etc.

Parlamentarii BCS au exprimat opinia că partenerii europeni trebuie să acorde o atenție sporită realității din Moldova pentru a readuce guvernarea la normalitate.

Delegația Republicii Moldova la APCE, din componența căreia fac parte parlamentarii BCS Vlad Batrîncea și Adela Răileanu au avut o întrevedere și cu Pierre-Alain Fridez și Inese Lībiņa-Egnere, coraportorii APCE pentru țara noastră.

Socialiștii au informat oficialii europeni despre politizarea procesului de reformare a justiției de către guvernarea PAS, în special modificarea pe bandă rulantă a legii Procuraturii în interes îngust de partid.

De asemenea, parlamentarii BCS au comunicat despre pericolele la adresa democrației și a drepturilor și libertăților cetățenilor prin capturarea instituțiilor statului, obstrucționarea opoziției, crearea unor structuri de cenzurare a mass-media și lichidarea instituțiilor media independente, îngrădirea libertății de exprimare, ignorarea recomandărilor Comisiei de la Veneția.

Deputații BCS au fost unanimi în opinia că asemenea practici nu pot fi tolerate și reprezentă un pericol pentru statul de drept Republica Moldova.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share