Adevarata față a blocului ACUM: din cei mai mari pro-europeni politicieni au devenit mai pro-ruși decât socialiștii!

maia sandu si nastase, spalatorie de bani, spalare banilor moldova, platon si filat, maia sandu moscova, maia sandu si filat, maia sandu si platon, laundromat moldova, guver minoritar

A trecut doar o lună de când PDM a plecat de la putere și guvernul a fost preluat de blocul ACUM în frunte cu Maia Sandu. Nu vom vorbi acum despre cum a fost pe vremea democraților, ci ne vom axa punctual pe acțiunile făcute de noua guvernare: PAS și Platforma DA – două partide pro-europene care au devenit mai pro-ruse decât PSRM. Dar ca să nu speculăm cu judecăți de valoare, să analizăm faptele.

1. Cum s-a făcut alianța blocului ACUM cu PSRM? Este limpede că această alianță nu s-a făcut strict cu voința de la Chișinău, este limpede că vicepremierul rus Dmitri Kozak poate fi considerat nașul acestei nunți politice dintre Dodon, Maia Sandu și Năstase. Deputatul socialist Bogdan Țîrdea singur a recunoscut acest lucru.

2. După ce a fost învestit noul guvern, Kozak a plecat la Moscova, dar în scurt timp s-a întors la Chișinău. A venit la noi ca un suzeran care-și vizitează vasalul, iar premierul Maia Sandu l-a primit la cum se cuvine. În urma discuțiilor s-a convenit că relațiile dintre Moldova și Rusia trebuie relansate, or gepolitic vorbind mai aproape de Est înseamnă mai departe de Vest.

3. Între timp noul ministru de Interne și deputatul Andrei Năstase a mers împreună cu socialistul Vlad Bătrâncea la Strasbourg. Acolo ambii au votat Pentru revenirea Rusei în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE). Votul lui Bătrâncea cred că nu a surprins pe nimeni, dar votul lui Năstase a fost dur criticat de mulți moldoveni. Chiar și ambasadorul SUA Dereck Hogan s-a declarat dezamăgit de revenirea Rusiei la APCE, după ce în 2014 a ocupat Crimeea (teritoriu ucrainean).

4. Unde au plecat deputații din blocul ACUM, Oazu Nantoi și Alexandr Slusari? La Moscova, însoțind-o pe președinta parlamentului Zinaida Greceanîi. La întrevederea cu deputații ruși, Slusari (un apropiat a lui Năstase) s-a lăudat că vorbește în limba rusă, gândește în limba rusă și iubește cultura rusă. Despre Europa, SUA, România, mai nimic.

5. În schimb, ministrul de Externe Nicu Popescu a mers la București la o întrevdere cu ministrul român de Externe, Meleșcanu. Aici părea că e ceva mai bine, dar declarațiile lui Popescu i-au șocat pe mulți basarabeni. Potrivit lui, în 1992 în Moldova a fost un Război Civil, adică un conflict armat între două tabere de moldoveni. Popescu pare se că a uitat că în acel an a fost o agresiune militară a Armatei Ruse împotriva Republicii Moldova. Drept reacție internauții îi cer demisia! Să vedem cum va proceda el.

ACUM mă întreb și vă întreb, ce fel de pro-europeni sunt stimabilii politicieni din PAS și Platforma DA luând în considerație cele scrise mai sus?… Apropo, pe 27 iunie s-au împlinit cinci ani de la semnarea Acordului de asociere a Moldovei cu Uniunea Europeană, însă n-am văzut nici un semn de viața din partea Guvernului Sandu. Eu înțeleg că Dodon este împotriva acestui acord, dar Maia Sandu?

autor: Constantin Bîrcă, jurnalist Telegraph.md

Pe urmele socialiștilor, O inițiativă păguboasă pentru economia Moldovei promovată de Platforma DA, andrei nastase igor dodon, blocul acum psrm, rusia moldova, alexandr slusari platforma da, 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share