Adrian Albu, candidatul PSRM: ”Fiecare familie cu mulți copii din municipiul Chișinău va primi anual câte 10 mii de lei din partea autorităților locale”

Adrian Albu, candidatul PSRM pentru șefia capitalei

Fiecare familie cu mulți copii din municipiul Chișinău va primi anual câte 10 mii de lei din partea autorităților locale – promite candidatul Partidului Socialiștilor la funcția de primar al capitalei, Adrian Albu. Potrivit lui, pentru PSRM prioritatea este și va rămâne aspectul social, transmite IPN.

Concurentul electoral promite că echipa sa va prelungi mai multe proiecte sociale, cum ar fi acordarea glucometrelor pentru femeile însărcinate și pentru pensionari. La fel, este vorba și despre acordarea aparatelor auditive și a protezelor pentru persoanele defavorizate.

Pe lângă acordarea a câte 10 mii de lei anual familiilor cu mulți copii, socialistul promite câte o mie de lei pentru persoanele care au necesitatea să fie ajutate în perioada rece a anului.

„Deoarece pentru socialiști, grija este de la mic la mare, venim cu proiecte și pentru cei micuți. Spre exemplu – lapte gratuit până la 2 ani, alimentare gratuită pentru elevii claselor I-IX. Venim cu un șir de proiecte sociale de susținere a celor tineri, în special în domeniul de angajare”, menționează Adrian Albu.

Conform tragerilor la sorți, Adrian Albu de la Partidul Socialiștilor urmează să fie cu numărul 10 în buletinul de vot.

Total
0
Shares
Total
0
Share