Economic

Afacere de succes: Un italian a venit în Moldova şi a deschis o fermă de animale într-un sat din Anenii Noii

Pinterest LinkedIn Tumblr

Giovanni Bellini a venit din Italia şi a deschis împreună cu partenerii săi o fermă modernă de creștere a nurcilor în satul Roșcani, Anenii Noi. În prezent, acolo sunt peste o mie de animale cu blană preţioasă, transmite publika.md„Avem sistemul de apă pentru ele, care garanteză apă iarna, pentru că este circulare, nu se ingheaţă şi vara tot aşa se răceşte”, a spus Giovanni Bellini, antreprenor.

Giovanni a apelat la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) pentru că vrea să-şi extindă afacerea. Cu banii de la AIPA, el a cumpărat şi instalat peste 300 de cuşti. „La noi investiţia a fost destul de bună şi am avut în jur de 10 mii de euro ajutor suntem foarte multumiţi de colaborare cu AIPA, pentru că băieţii sunt foarte receptivi”, a declartat antreprenorul italian, venit în Moldova.

Toată producţia este exportată în Uniunea Europeană. „Pielicica vine pusă pe o scandură şi este instalată pe un aparat special, care permite un proces de uscare în proces de 2 zile jumate. Şi asta e un product final, care este gata pentru export”, povestește Giovanni.

blana de nurca, afaceri cu nurci, republica moldova, aipa
La ferma de nurci lucrează doar trei angajaţi. „Sunt foarte bucuros, că nu mă duc. Sunt lângă femeie, lângă copii acasă. Condiţii – televizor avem, maşină de spălat avem, unde să ne baim avem, tot avem”, spune el.

Potrivit directorului AIPA, anul acesta pentru subvenţii au fost alocate cu 100 de milioane de lei mai mult decât în 2017. „Un lucru important este bun şi operativ. Nu mai sunt intârzieri în achitarea subventilor. Astazi este depus dosarul spre plata şi respectiv tot astăzi este achitat. Din 300 de milioane de sume solicitate, mai mult de jumatate sunt achitate deja”, a declarat Nicolae Ciubuc, directorul AIPA.

loading...

Comments are closed.