AfD are în vedere organizarea unui referendum privind ieșirea Germaniei din UE

Alice Weidel, AfD

Partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), care câştigă teren în sondajele de opinie, are în vedere organizarea unui referendum privind ieşirea Germaniei din Uniunea Europeană dacă va ajunge la putere, a declarat co-liderul său Alice Weidel într-un interviu publicat luni, relatează AFP, sursă preluată de agerpres.ro

“Dacă nu este posibilă o reformă, dacă nu reuşim să reconstruim suveranitatea statelor membre ale UE, ar trebui să lăsăm poporul să decidă, aşa cum a făcut Marea Britanie”, a declarat Weidel pentru Financial Times.

“Am putea organiza un referendum pentru ‘Dexit’ – o ieşire a Germaniei din UE”, a adăugat ea, salutând ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, în urma referendumului din 2016, drept “un model pentru Germania”.

Încurajată de sondaje record care au plasat-o pe a doua poziţie la nivel naţional de câteva luni (aproximativ 22%), înaintea Partidului Social Democrat (SPD) al cancelarului Olaf Scholz şi imediat după conservatori (CDU), extrema dreaptă germană îşi manifestă dorinţa de a guverna.

Următoarele alegeri legislative vor avea loc în 2025, iar AfD va prezenta pentru prima dată un candidat la funcţia de cancelar.

În schimb, principalele partide au exclus să se alieze şi să guverneze cu această formaţiune anti-UE şi anti-imigraţie într-un context de fragmentare din ce în ce mai mare a peisajului politic, care presupune formarea de coaliţii la nivel naţional şi regional.

Trei scrutinuri importante la nivel regional vor avea loc în septembrie în estul ţării, iar AfD este lider în sondajele de opinie, cu peste 30% din intenţiile de vot.

La congresul său din aceasta vară, AfD şi-a afirmat convingerile eurosceptice într-o Germanie în care apartenenţa la UE rămâne susţinută de o largă majoritate a populaţiei.

Alternativa pentru Germania se află în centrul unui scandal după dezvăluirea făcută de site-ul german de investigaţii Correctiv că mai mulţi membri ai AfD, inclusiv un apropiat al lui Alice Weidel, au discutat recent în timpul unei adunări la Potsdam despre expulzarea în masă a persoanelor de origine străină.

Aceste dezvăluiri au provocat o undă de şoc în Germania, unde de câteva zile au loc în toată ţara manifestaţii împotriva AfD, acuzată că reprezintă un pericol pentru democraţie.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share