Agresarea fizică a medicilor ar putea fi pedepsită cu până la 5 ani de închisoare!

hotarari de guvern, ministerul sanatatii, medici agresati, violenta asupra medicilor, pacienti agresivi

Agresarea medicilor ar putea fi pedepsită penal. Guvernul va examina azi un proiect de lege care prevede că acţiunile de huliganism săvârşite pe teritoriul sau în incinta unei instituţii medicale vor fi sancţionate cu o amendă de până la 68 de mii de lei sau cu cinci ani de închisoare.

Autorii documentului susţin că introducerea noiii prevederi le va asigura doctorilor o protecţie sporită faţă de violenţa fizică, psihică şi verbală. Anterior, presa a scris despre mai multe cazuri de agresiune, transmite Publika.

În 2016, mai mulţi specialişti de la Institutul de Medicină Urgentă din Capitală au fost bruscaţi şi umiliţi în ultimul hal de un tânăr aflat în stare avansată de ebrietate.

Iar acum doi ani un medic de la Institutul Oncologic a fost maltratat de soțul unei paciente. Agresorul a atacat-o pe doctoriță cu electroșocul și a încercat să o stranguleze, în timp ce victima cobora din mașină.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share