Al doilea caz de accident vascular cerebral, tratat cu succes la Centrul primar AVC

Încă o reușită a Centrului primar AVC de la Spitalul Raional Căușeni, anunță Ministerul Sănătății.

Centrul primar AVC de la Spitalul Raional Căușeni „Ana și Alexandru”, instituit recent, a înregistrat al doilea caz de accident vascular cerebral tratat cu succes prin tromboliză intravenoasă.Pacienta, în vârstă de 82 de ani, cu simptome de hemipareză pe dreapta și dereglări de vorbire, a fost diagnosticată cu AVC în urma investigațiilor, inclusiv tomografiei computerizate realizată în cadrul spitalului. Aceste dotări moderne au permis echipei medicale să confirme diagnosticul și să intervină rapid, încadrându-se în standardul de aur al tratamentului AVC, în primele 4,5 ore de la debutul simptomelor, facilitând aplicarea tratamentului prompt prin tromboliză intravenoasă.

Procedura a fost realizată de echipa multidisciplinară, printre care tânărul specialist reanimatolog Alexandru Bojonca și medicul neurolog responsabil de funcționarea și monitorizarea Centrului primar AVC, Valeriu Exari. După trei ore pacienta a înregistrat o dinamica pozitivă, cu restabilirea funcțiilor afectate.

Menționăm că, 13 centre pentru pacienții care au suferit un accident vascular cerebral vor activa 24 din 24 de ore, șapte zile în săptămână și vor asigura accesibilitatea geografică a pacienților cu AVC la tratament, patru dintre acestea și-au inițiat activitatea.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share