Alexandr Slusari: Guvernul promovează interesele companiilor transnaționale

Actualul Guvern PAS promovează interesele companiilor transnaționale, susține Alexandr Slusari, directorul executiv al AO Forța Fermierilor.

”Azi, la întâlnirea fermierilor cu prim-ministrul, m-am convins definitiv că acest guvern, exact ca și guvernele Filat, Plahotniuc și Dodon, promovează interesele companiilor transnaționale, care doresc să controleze întregul lanț valoric în domeniul cerealelor și oleaginoaselor și să distrugă agricultorii de la sate. Prietenul lui Plahotniuc, Vaja Jhashi, este mai aproape de conducerea țării decât mii de fermieri, care mențin în localitățile rurale un minimum de viață economică și care, apropo, în marea lor majoritate, au susținut această guvernare în 2020-2021”, a declarat el.

„Am prezentat producătorilor de cereale, afectați de crizele din ultimii ani, mecanismul de susținere. Guvernul a oferit o soluție imediată – Creditul Agricol de Urgență, prin care va garanta 90% pentru 500 de mii de lei per întreprindere și care reprezintă un sprijin real oferit de stat pentru ca agricultorii să poată începe sezonul agricol de primăvară.

Astfel, din 1 martie, orice producător agricol va putea accesa de urgență un credit de până la o jumătate de milion de lei la condiții foarte avantajoase pe care statul îl va garanta. Banii vor putea fi folosiți imediat pentru motorină, fertilizanți, piese de schimb și tot ce au nevoie acești agricultori pentru lucrările în câmp din perioada următoare.

Guvernul Republicii Moldova cunoaște problemele cu care se confruntă producătorii de cereale și de fiecare dată a venit cu măsuri concrete de suport. Deja au fost alocate 50 de milioane de lei din Fondul de intervenție a guvernului pentru a compensa pierderile agricultorilor în urma secetei.

Doar în ultimul an am acordat aproape 2 miliarde de lei pentru subvenții și alte tipuri de ajutor în agricultură. Blocarea vămilor și a drumurilor nu este o soluție de a rezolva problemele din sector, nu ajută pe nimeni, dimpotrivă creează probleme oamenilor, transportatorilor, precum și exportatorilor de cereale”, a menționat prim-ministrul după ședința de astăzi.

Total
0
Shares
Total
0
Share