PAS întră în declin politic, fapt demonstrat la ultimele alegeri locale generale, susține Alexandr Slusari, directorul executiv al AO Forța Fermierilor, ex-deputat ACUM, el subliniind că este timpul de resetat Guvernul.
“Pentru mine situația politică devine tot mai clară.
PSRM în frunte cu un agent străin a căștigat 9 orașe-centre raionale plus orașul Vulcanești.
Partidul lui Usatîi, care a umblat 2 ani peste tot și doar cu o lună în urmă s-a întors în politică, a luat 6 orașe, inclusiv municipiul Bălți.
PAS cu putere absolută în țară a căștigat în doar 5 centre raionale, dintre care nu este nici un municipiu. În zonele urbane și satele mai mari nu a ajutat nici resursă administrativă, nici Recean, care era impus de partidul de guvernare să alerge cu pliante după moșnegi la Ungheni, Sculeni și Gratiești.
Pentru mine este evident că PAS întră în declin politic. Mă lasă rece mesajele despre peste 300 de primării căștigate. Am experiență politică și cunosc prețul acestei “victoriei” în satele mici cu primari, care au în subsol chipiuri de toate culoarele politice. Plahotniuc a avut circa 600 primari. Întro lună nu au rămas nici 25 %. Prima schimbare a vântului politic în centru și majoritatea din acești primari a cătă oară o să schimbe “viziunile” și nu știu dacă Andrei Spânu o să bucure de acest lucru. Nu mă interesează tare soarta formațiunii de guvernare, dar cu descensiunea ei există un risc enorm a prăbușirii vectorului european, care după mine cu toate rezervele mele față de unele aspecte de funcționare a UE, nu are alternativă pentru țara noastră.
Se impune resetarea actului de guvernare. Fie prin crearea unui guvern de unitate europeană, fie măcar prin înlocuirea unor miniștrii nepopulari. Dar mă tem că conducerea PAS este cuprinsă de miopia politică și nu va ieși din bula lor.
În acest context, este imperios necesar crearea și consolidarea unei alternative unite proeuropene și naționale, care ar include mai multe partide extraparlamentare și exponenții notorii ai societății civile. Chiar și matematica electorală confirmă acest lucru. Nu sunt naiv și înțeleg căt de greu în Moldova politicienii depășesc rînza personală. Dar nu există altă ieșire. Altfel vom pierde ultima șansa de integrare europeană și modernizarea țării”, este opinia lui Slusari.