Alexei Navalnîi a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru pace

Politicianul rus Alexei Navalnîi a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru pace. Despre acest lucru a anunțat savantul rus, profesor universitar în cadrul Universității Ratgers din New Jersey, Serghei Erofeev, scrie portalul Meduza.io.

Potrivit lui Erofeev, Navalnîi a fost propus de către „un grup de profesori din cadrul unor universități cu renume, care se ocupă de Rusia”. Erofeev nu a precizat niciun nume, însă a menționat că printre cei care au făcut propunerea se numără „savanți cu mare renume”.

Potrivit autorităților din Germania, Alexei Navalnîi a fost otrăvit în Rusia cu o substanță din categoria „Noviciok”. Mai mult de două săptămâni acesta s-a aflat în comă, iar în prezent continuă tratamentul în clinica Charite din Berlin. De cealaltă parte, Kremlinul insistă că analizele efectuate la Omsk, unde Navalnîi a fost spitalizat pentru prima oară, nu au detectat prezența substanței respective.

Până în prezent, niciun cetățean rus nu a fost apreciat cu Premiul Nobel pentru Pace. În timpul URSS, distincția i-a fost acordtă lui Andrei Saharov (1975) și Mihail Gorbaciov (1990).

În 2019, Premiul Nobel pentru pace i-a fost acordat premierului etiopian Abiy Ahmed Abiy. El a fost răsplătit pentru eforturile sale de a rezolva conflictul de lungă durată de la frontiera cu statul vecin Eritreea şi pentru eforturile sale „pentru pace şi cooperare internaţională”.

Apropiații lui Aleksei Navalnîi spun că au găsit Noviciok în sticlele cu apă din hotel

Total
0
Shares
 
Total
0
Share