Actualitate

Alți 361 de observatori, acreditați de CEC pentru alegerile parlamentare din 11 iulie

Pinterest LinkedIn Tumblr

Comisia Electorală Centrală (CEC) a acreditat, în cadrul ședinței de astăzi, 361 observatori pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie curent.

Aceștia reprezintă Biroul OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (OSCE/BIDDO), Ambasada Republicii Italiene în Republica Moldova, Asociația obștească Centrul de Consultanță și Educație Civică, Asociația obștească „Asociația pentru siguranța urbană și mediere”, Blocul electoral „RENATO USATÎI”, Asociația obștească „Promo-LEX”, Ambasada Republicii Turcia în Republica Moldova, Comisia Electorală Centrală a Georgiei, Consiliul Adunării Interparlamentare a Statelor-membre ale CSI, Misiunea de observare a Comunității Statelor Independente (CSI), Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, Organizația Internațională a Francofoniei și Ambasada Republicii Lituania în Republica Moldova.

Până în prezent, pentru observarea scrutinului din 11 iulie curent, CEC a acreditat 2221  observatori, dintre care 1648 observatori naționali și 573 observatori internaționali.

În conformitate cu prevederile cadrului legal, CEC acreditează în calitate de observatori naționali reprezentanți ai asociațiilor obștești calificat din Republica Moldova sau reprezentanți ai concurenților electorali și observatori internaționali – reprezentanți ai organizațiilor internaționale, ai guvernelor statelor străine și ai organizațiilor nonguvernamentale din străinătate, precum și experți internaționali în domeniul electoral.

Termenul limită de depunere a cererilor privind acreditarea în calitate de observator pentru alegerile parlamentare anticipate este mâine, 3 iulie.

loading...

Comments are closed.