Ambasadorul SUA s-a văzut cu separatiștii de la Tiraspol

Pe 30 martie Ambasadorul Logsdon s-a întâlnit cu separatiștii transnistreni Vadim Krasnoselsky și Vitaliy Ignatyev la Tiraspol, informează Ambasada americană.

Ambasadorul SUA a reafirmat angajamentul SUA față de procesul de reglementare în formatul „5+2” condus de OSCE, ca unicul for pentru a obține o soluționare pașnică a conflictului transnistrean, care să respecte suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, cu statut special pentru Transnistria în cadrul graniţelor recunoscute internaţional ale Moldovei. El a remarcat programele SUA în Transnistria, inclusiv asistența USAID pentru fermierii transnistreni, precum și sprijinul pentru Centrul American și programul Fulbright pentru asistenți de predare a limbii engleze la Universitatea Shevchenko din Tiraspol. Ambasadorul a subliniat, de asemenea, importanța pe care SUA o acordă respectării drepturilor omului.

Înainte de plecare, Ambasadorul SUA s-a întâlnit cu absolvenți ai programelor de schimb și educaționale ale Departamentului de Stat al SUA care locuiesc în Transnistria.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share