Ambulanța solicită cetățenilor să nu suprasolicite acest serviciu: ”Creează o listă de așteptare nejustificată”

IMSP CNAMUP informează că Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (în continuare Serviciul AMUP) atestă în ultima perioadă o majorare considerabilă a numărului de solicitări de asistență medicală urgentă. Dacă în luna noiembrie, săptămânal se înregistrau estimativ 14000 solicitări, atunci în perioada 19-25 decembrie curent, circa 18000.

Cel mai frecvent a fost solicitată intervenția ambulanței pentru pacienții cu maladii respiratorii. Majorarea numărului de solicitări a fost cauzată de pacienții cu afecțiuni respiratorii, ce a constituit 33% din numărul total de solicitări deservite în perioada de referință. În majoritatea cazurilor, problemele de sănătate puteau fi soluționate prin adresarea oportună la medicul de familie, dat fiind faptul că o parte considerabilă a apelurilor au fost înregistrate în orele de lucru a serviciului de asistență medicală primară.

Suprasolicitarea Serviciului AMUP creează o listă de așteptare nejustificată. Deservirea solicitărilor non-urgente poate cauza concomitent situații în care pacienții cu urgențe medico-chirurgicale majore în situații critice (stop cardio-respirator, sindrom coronarian acut, accident vascular cerebral, stare de șoc, politraumatism, etc.) nu pot fi deserviți prompt și operativ de către echipele AMU.

”IMSP CNAMUP îndeamnă cetățenii să solicite ambulanța în cazurile de pericol iminent pentru sănătate și viață. Apelând cu responsabilitate la Serviciul 112, veți oferi posibilitatea de acordare a asistenței medicale urgente la etapa prespitalicească tuturor solicitanților cu urgențe medico–chirurgicale majore prompt și oportun!”, transmite instituția.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share