Politic

Analiștii politici trag alarma: pentru Maia Sandu și Renato Usatîi sănătatea oamenilor este mai puțin importantă decât scorul la alegeri-upd

Pinterest LinkedIn Tumblr

În spațiul public au apărut informații că Maia Sandu și Renato Usatîi, în ajun de alegeri, organizează un marș electoral, veste care a provocat reacții imediate în rândul analiștilor politici din Republica Moldova. În opinia lor, cei doi candidați pun astfel în pericol sănătatea cetățenilor și demonstrează că pentru ei oamenii sunt doar un număr de voturi – instrument ca să ajungă la putere, transmite Telegraph.md, cu referire la Democracy.md

Marșurile preconizate pentru sâmbătă, inițiate de Renato Usatîi și, probabil, Maia Sandu, sunt o dovadă că o parte a opoziției se aruncă într-o bătălie pe viață și pe moarte, spune Corneliu Ciurea, analist politic.

„Cuvântul moarte, poate fi înțeles la propriu pentru că oamenii care vor participa la aceste marșuri vor fi expuși riscului contaminării cu coronavirus. Acest fapt nu-i poate deranja pe cei doi lideri mai mult sau mai puțin pro-europeni care simt că le fuge pământul de sub picioare. Scopul scuză mijloacele – iată un vechi principiu machiavelic – el este este singurul resort care îi gonește azi pe Maia Sandu și Renato Usatîi în piață. Acest duo ”încântător” pare să fie ultimul resurs al celor care în noiembrie 2019 au plecat rușinos de la guvernare. Mă îndoiesc că lumea va dori să-i urmeze”, menționează politologul.

De aceeași părere este și comentatorul politic Vitali Catană, care afirmă că cei doi politicieni ar fi putut găsi alte posibilități de a comunica eficient cu cetățenii.

„În speță, Maia Sandu și Renato Usatîi nu se mulțumesc cu mijloacele pe care le au la dispoziție și se aventurează în acțiuni prin care expun sute de oameni pericolului de a se îmbolnăvi. Există tehnici prin care vocea alegătorilor se poate face lesne auzită, însă un moft ordinar al celor doi candidați prevalează în raport cu sănătatea oamenilor. Pentru dânșii decorul oferit de câteva sute de oameni de dragul campaniei electorale este mai important decât sănătatea cetățenilor. Este vorba de acțiuni care se înscriu în tipologia în care se încadrează acești lideri definiți prin cinism desăvârșit”,

Liderul formațiunii Partidul Nostru, Renato Usatîi, a anunțat oficial întrunirea cu electoratul în ziua de 30 noiembrie, în centrul Capitalei, pe când Maia Sandu, deocamdată ascunde aceste informații. Totuși, mai mulți activiști PAS au declarat că astăzi au fost invitați de conducerea formațiunii la un marș organizat în ajun de alegeri.

Andrei Năstase se dezice de maidanul pus la cale de Maia Sandu, fiindcă face jocul oligarhilor Plahotniuc și Șor

loading...

Comments are closed.