Social

Andreea Marin, la un pas de suicid: „Am ajuns în punctul în care să mă gândesc la un gest extrem“

Pinterest LinkedIn Tumblr

Invitată la „Pastila de motivaţie“, Andreea Marin (43 de ani) a povestit despre două momente cumplite din viaţa sa: pierderea mamei şi depresia care a adus-o în punctul de a se gândi la un gest extrem. Recunoaşte că a trecut printr-o perioadă în care credea că fericirea depinde de un bărbat, dar experienţa i-a arătat că nicio femeie nu trebuie să-şi sacrifice fericirea pentru ca mai târziu să fie nevoită să-şi numere regretele.

Andreea Marin se consideră o femeie de acţiune care iubeşte cu toată inima. Spune că experienţa a învăţat-o că dacă un partener nu este ce trebuie, nicio femeie nu trebuie să-şi sacrifice fericirea pentru ca mai târziu să fie nevoită să-şi numere regretele.

A fost o perioadă foarte grea. Ba chiar am ajuns în punctul în care să mă gândesc la un gest extrem, eu persoana atât de puternică în ochii celorlalţi. Eram într-o perioadă în care, din afară părea foarte bună, aveam un copil de un an şi ceva, casă, masă şi tot ce aş fi avut nevoie. Teoretic, nu aveam de ce să fiu tristă, dar fiecare om le ştie pe ale lui. A fost foarte greu, am ajuns să nu mai pot controla furtuna din mine, să mă simt foarte rău, deloc motivată să merg mai departe. A fost cumplit”, a declarat Andreea Marin pentru adevarul.ro.

Andreea Marin a devenit cunoscută ca prezentatoare a emisiunii „Surprize Surprize” de la postul de televiziune public, TVR1.

loading...

Comments are closed.