Andrian Candu despre ce se întâmplă acum în PDM: “Eu nu i-aș spune reformare”

Andrian Candu, PDM, Candu pleaca din PDM, plecari din PDM, Plahotniuc, pleaca Candu din politica

Deputatul PDM, Andrian Candu, a comentat ce se întâmplă acum în Partidul Democrat, declarând că doar schimbarea conducerii nu înseamnă reformare.

“Eu nu i-aș spune reformare. În primul rând s-a schimbat conducerea, în al doilea rând, până la ora actuală, nu sunt formate toate organele constitutive și statutare ale partidului. Sunt mai multe chestiuni legate de structurile interne ale partidului, ceea ce ține de organizațiile oamenilor în etate, organizația femeilor, organizația tinerilor. Însă se lucrează la unele strategii de dezvoltare și la planurile de acțiuni, inclusiv pentru anul 2020. Încă se discută despre procesul de luare a deciziilor în mod transparent, colegial, să nu existe frustrări sau nemulțumiri. Este un proces de transformare, care nu se face peste noapte. Întotdeauna a fost în proces de schimbare. Acum trebuie să tragem concluzia dacă au fost transformări bune, care au adus progres sau au adus regres. O caracteristică a anului 2019 este faptul că PDM a ajuns în opoziție și, respectiv, presupune o altă abordare”, a declarat Andrian Candu, într-un interviu pentru unimedia.info.

Candu a mai spus că în viitor s-ar putea să fie văzute fețe noi în conducerea partidului.

“Deja s-au identificate persoane noi, care nu au fost în conducerea echipei. Cu siguranță vom veni cu unele idei și persoane noi la nivel de vicepreședinți. Partidul are nevoie de fețe noi, nu doar ca și imagine, dar de idei, abordări noi”, a punctat democratul.

Citește și: Andrian Candu oferă detalii. Iată cu ce se ocupă acum Vlad Plahotniuc și cu cine din PDM comunică

Total
0
Shares
 
Total
0
Share