Social

ANI a descoperit o avere nejustificată în sumă de peste 400 000 de lei, la un fost inspector fiscal

Pinterest LinkedIn Tumblr

Autoritatea Națională de Integritate a constatat pe numele unui fost inspector principal din cadrul Serviciului Fiscal de Stat o diferență substanțială în mărime de peste 400 000 lei urmare a controlului averii inițiat în baza unei sesizări.

Inspectorul de integritate a verificat averea fostului funcționar și a familiei acestuia din perioada august 2016 – octombrie 2020. Aceștea au efectuat mai multe tranzacții cu bunuri mobile și imobile, operând cu resurse financiare a căror proveniența nu a fost identificată în totalitate de către inspectorul de integritate.

Astfel, s-a constatat că între veniturile obținute și cheltuielile realizate, pe de o parte, și averea dobândită de familie, pe de altă parte, este o diferență substanțială de 408 580 lei la data de 20 iunie 2017.

Luând în considerație diferența substanțială constatată, inspectorul de integritate a solicitat de la persoana supusă controlului informații și dovezi privind justificarea acestei diferențe și l-a invitat pentru a prezenta argumentele. Deși a recepționat scrisoarea inspectorului de integritate, subiectul nu și-a expus punctul de vedere în termen legal, chiar dacă a făcut cunoștință cu materialele dosarului de control, fiind asistat și de un avocat.

Subiectul controlului nu a adus probe care ar justifica suma de 408 580 lei, astfel inspectorul de integritate a constatat că deținerea acesteia are un caracter nejustificat.

Urmare controlului efectuat, inspectorul de integritate a constatat încălcarea regimului juridic al declarării averii și intereselor personale de către fostul funcționar, drept urmare cauza, în condițiile legii, se va transmite în instanța de judecată în vederea dispunerii confiscării averii nejustificate.

Dacă actul de constatare va rămâne definitiv, subiectul riscă să nu mai dețină o funcție publică sau de demnitate publică pe o perioada de 3 ani, iar averea nejustificată identificată în cadrul controlului, urmează să fie confiscată în folosul statului.

loading...

Comments are closed.