ANI va colabora cu Autoritatea pentru Transparența Vieții Publice din Franța

Vineri, 09 aprilie 2021, a avut loc o reuniune prin videoconferință între Președintele Autorității Naționale de Integritate (ANI), dna Rodica Antoci și Secretarul general adjunct a Înaltei Autoritate pentru Transparența Vieții Publice din Franța, dl Sébastien Ellie.

La ședință au fost prezenți din partea ANI – inspectorul superior de integritate cu atribuții de control și organizare al Inspectoratul de Integritate, șeful Direcției evaluare, prevenire și implementare a politicilor și șeful Direcției Juridice. Din delegația din Franța au făcut parte și responsabilii de parteneriate și proiecte internaționale.

Oficialii au făcut o incursiune în activitatea celor două instituții, prezentând experiențele sale în procedurile de control, aplicarea sancțiunilor, criteriile de definire a conflictelor de interese, exemple practice de stabilire a conflictelor de interese și soluționarea acestora, analizarea declarațiilor de avere și interese personale, etc.

În contextul convorbirilor avute, părțile au apreciat această primă întrevedere ca fiind începutul unei colaborări bilaterale mai directe, în baza căreia, ANI ar putea beneficia de schimb de experiență și opinii în soluționarea mai rapidă a deciziilor și gestionarea dosarelor de control.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share