Economic

ANRE a transmis instrucțiuni și recomandări privind reducerea consumului de resurse energetice către 1648 de agenți economici și instituții publice

Pinterest LinkedIn Tumblr

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) susține plenar îndemnul autorităților publice centrale de a economisi resursele energetice. În acest context, urmare a Deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale nr. 44 din 25.10.2022, ANRE a expediat către 1648 de agenți economici și instituții publice un set de instrucțiuni și recomandări privind necesitatea reducerii consumului de resurse energetice. Aceste prevederi, fiind respectate și aplicate, vor ajuta instituțiile respective să identifice noi oportunități de a economisi energia electrică și de a reduce atât consumul de energie, cât și facturile de plată achitate.

Urmăriți-ne și pe Telegram!

A consuma responsabil în situația de criză înseamnă a consuma mai puțin, iar consumând mai puțin, doar strictul necesar, vom utiliza mult mai eficient resursele energetice disponibile.

În condițiile crizei fără precedent pe care o parcurgem, economisirea resurselor energetice trebuie să devină pentru fiecare dintre noi o normă, pe care suntem obligați să o respectăm, pentru a reduce deficitul de resurse energetice și a evita deconectările de energie electrică.

loading...

Comments are closed.