ANSA a prezentat o serie de recomandări vizând îngrijirea animalelor pe caniculă

O vacă a trecut din greşeală graniţa, Acum riscă să fie sacrificată, animale domestice 

Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) a atenţionat proprietarii de animale agricole sau de companie ca, în timpul caniculei, să aibă o grijă deosebită faţă de alimentarea şi hidratarea patrupedelor.

ANSA atenționează îngrijitorii de animale să ia măsuri rezonabile, de protecție a animalelor din proprietate oferindu-le o furajare și adăpare corespunzătoare. “Este necesar să se verifice starea animalelor la intervale regulate şi trebuie să se întreprindă măsuri corespunzătoare situației, astfel încât să nu supună riscurilor inutile animalele”, susţin specialiştii ANSA.

Cel mai eficient adăpost contra perioadelor de căldură extremă trebuie să protejeze de razele directe ale soarelui şi să permită vântului să răcorească animalele, aceste criterii fiind importante atunci când se optează pentru tipul şi locaţia adăpostului. În cazul în care nu se oferă suficient spaţiu pentru animale, există riscul de sufocare prin aglomerare în adăpost.

Este important ca fiecare animal să aibă suficient spaţiu pentru a se întinde simultan, din moment ce acest lucru ajută la răcirea organismului. Uneori poate fi necesară separarea animalelor în grupuri mai mici, din moment ce tendința de grup poate determina ca animalele să se grupeze în jurul unei singure surse de apă sau furajare. În condiții de temperaturi ridicate, se recomandă creşterea spaţiului alocat per cap de animal cu minimum 10%.

De asemenea, în aceste zile, ANSA recomandă evitarea pășunatului şi priponirii animalelor, în imediata vecinătate a albiilor râurilor mari. În timpul şi după producerea de inundații, sau alte intemperii, apa pluvială prin spălarea suprafețelor și antrenarea gunoiul de grajd, substanțelor chimice pot polua apa din râuri, iazuri, fântâni şi acest lucru poate afecta starea de sănătate a animalelor care o consumă. În acest caz, trebuie utilizată apa din surse de apă mai puțin afectate de aceste fenomene.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share