Economic

ANSA: Culturile agricole sunt amenințate de omida de stepă

Pinterest LinkedIn Tumblr

În raioanele de sud ale Republicii Moldova, în zilele precedente s-a semnalat prezenţa fluturilor omizii de stepă, care, în ultimii ani, s-au aflat în stare depresivă, informează ANSA.

Omida de stepa, este un organism dăunător, care are un zbor crepuscular și nocturn. Înălţimea zborului este cuprinsă între 5-10 m, iar deplasarea pe orizontală poate atinge 30-100 km, la o viteză a vântului de 2-5 m/s. Este o specie polifagă, ce atacă toate culturile agricole, păşunile şi fâneţele, provocând ravagii în adevăratul sens al cuvântului.

Fluturele dăunătorului este de talie mijlocie, cu anvergura aripilor între 18-26 mm, de culoare variabilă, în funcție de generație. Cei din prima generație au culoarea brună-cenușie, iar cei din celelalte generații – culoare mai închisă. Aripile anterioare sunt triunghiulare, de culoare brună-verzuie sau brună-ruginie, cu reflexe aurii. În plus, prezintă o dungă transversală pe marginea externă și două pete în partea mediană, de culoare brună- închis, iar spațiile dintre ele sunt galbene. Aripile posterioare au culoare uniformă.

Larva este inițial de culoare galbenă-pal, iar la dezvoltarea completă este deja neagră-verzuie, cu dungi dorsale, longitudinale, de culoare gălbuie, lungimea corpului cuprinsă între 20-35 mm. Capul este brun lucios cu pete, în partea mediană având un semn în forma literei V.

Larvele din primele stadii rod una din epidermele frunzei și parenchimul, iar în stadiile mai avansate distrug complet frunzele, nelăsând decât nervurile principale și pețiolurile, defoliind suprafeţe impunătoare în timp foarte scurt. Uneori se hrănesc și cu florile, tulpinile sau fructele plantelor gazdă.

În acest context, inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, responsabili de controlul protecției plantelor, recomandă agricultorilor să acorde o atenție deosebită și să efectueze monitorizarea, îndeosebi, a terenurilor îmburuienite din apropierea culturilor agricole, iar, la atingerea pragului economic de dăunare (PED), să aplică măsurile de protecție.

În aceste condiţii, devin absolut necesare tratamentele chimice cu aplicarea produselor de uz fitosanitar, care manifestă rezistenţă la temperaturile caniculare. Astfel, e nevoie de efectuarea tratamentelor cu insecticide omologate, asigurând respectarea strictă a termenelor de aşteptare. Ca măsuri preventive, este necesar să se efectueze distrugerea buruienilor – locuri de reproducere a omizii și afânarea solului în locurile de împupare a omizilor.

Totodată, pentru asigurarea eficienţei maxime a tratamentelor de protecție, este absolut necesară respectarea recomandărilor și a regulamentelor oficiale conform Registrului de Stat al produselor de uz fitosanitar și al fertilizanților permise pentru utilizarea pe teritoriul Republicii Moldova.

loading...

Comments are closed.