ANTA a făcut totalurile: Șapte accidente de muncă la service-uri auto, dintre care trei mortale

Inspectorii de muncă din cadrul Serviciului Control și Siguranță Ocupațională al Agenției Naționale de Transport Auto in urma efectuării controalelor planificate și inopinate pe parcursul lunii noiembrie 2020 la agenții economici ce desfășoară activitate de autoservice și transport rutier de mărfuri au depistat o serie de încălcări grave ce pot duce la producerea accidentelor de muncă și anume:

-angajatorii nu organizează în modul stabilit instruirea și verificarea cunoștințelor în domeniul securității și sănătății în muncă a salariaților, specialiștilor, conducătorilor locurilor de muncă,

-specialiștii din unități nu au urmat cursuri de lecții în domeniul dat;

-nu organizează evaluarea factorilor de  risc la locurile de muncă,

-nu organizează condiții de muncă adecvate pentru salariați;

-nu se ține evidența zonelor cu risc profesional grav și specific

-nu se asigură salariații cu echipamente individuale de protecție și lucru,

și multe alte încălcări grave ce pot duce la producerea accidentelor de muncă.

În atelierele de autoservice lipsesc semnele de avertizare și semnalizare a locurilor cu risc sporit de accidentare(cum ar fi exploatarea echipamentului tehnic, electric fără verificare tehnică corespunzătoare, căderea în goluri, ca rezultat al exploatării canalelor de vizitare ș.a.) .

În urma controalelor efectuate, angajatorilor, pentru încălcările depistate au fost aplicate sancțiuni contravenționale în mărime de aproximativ 121 mii lei.

Totodată, la 29 de agenți economici sau efectuat sensibilizări de informare și acordare a ajutorului metodologic în domeniul securității și sănătății în muncă.

Ține de menționat faptul, că în urma sensibilizărilor și controalelor efectuate de către inspectorii de muncă din cadrul Agenției, o parte din angajatori se conformează actelor normative de securitate și sănătate în muncă, prin organizarea activităților de protecție și prevenire la locurile de muncă, prin asigurarea gratuită, conform necesarului de dotare, cu echipamente individuale de protecție a lucrătorilor, marcarea zonelor clar și corespunzător și prin luarea măsurilor corespunzătoare pentru ca în zonele de risc grav și specific să poată avea acces numai salariații instruiți ș.a.

Referitor la accidentele de muncă, ținem să atragem atenția angajatorilor la faptul, că la moment inspectorii de muncă cercetează 7 accidente de muncă, din care 4 accidente grave și 3 accidente mortale, produse ca urmare a exploatării incorecte a echipamentelor de muncă, încălcarea instrucțiunilor de securitate și sănătate în muncă, lipsa evaluării riscurilor la locurile de muncă, lipsa organizării locurilor de muncă corespunzătoare.

Totodată, Agenția Națională Transport Auto, atenționează încă o dată agenții economici din ramura transportului rutier despre obligația comunicării imediată prin orice sursă de comunicare Agenția, despre producerea tuturor accidentelor de muncă (tel. 022497807 sau 067642264), conform prevederilor Regulamentului privind modul de cercetare a accidentelor de muncă, aprobat prin HG nr.1361 din 22.12.2005. 

Total
0
Shares
Total
0
Share