APP a autorizat anumite lucrări pe teritoriul fostului Stadion Republican

Agenția Proprietății Publice a demarat lucrări autorizate de defrișare a unor porțiuni de spații verzi de pe teritoriul fostului Stadion Republican din centrul Chișinăului, actualmente proprietate a statului din gestiunea APP.

Lucrările sunt inițiate în scopul creării de acces liber pentru o echipă de experți internaționali, care urmează să viziteze edificiul.

Misiunea experților, de comun cu reprezentanții agenției, este de a evalua schema de amplasare, starea actuală și lucrările tehnice necesare reabilitării porților emblematice ale fostului stadion, cu intrări din străzile Tighina și Ismail.

Acțiunea de evaluare face parte din procesul de reabilitare a obiectivelor cu statut de monumente istorice, pentru a onora semnificația culturală a sitului stadionului și a istoriei sale ca spațiu de adunare publică pentru chișinăuieni.

Total
0
Shares
Total
0
Share